Interviu Cum ajung coafezele și neprofesioniștii să conducă România. Specialist în angajări la stat: „În 99% din cazuri, partidul alege”
0Doar un procent dintre cei care conduc cele peste 1.500 de companii de stat din România au fost aleși de o agenție de recrutare specializată, spune George Butunoiu, expert HR, care a participat la peste 800 de astfel de proceduri de selecție. Acesta explică și care este soluția „celei mai mari probleme a țării.
George Butunoiu, unul dintre cei mai vechi headhunteri din România, specializat și în recrutări pentru instituții publice, având la activ peste 800 de astfel de proceduri, vorbește pentru „Adevărul” despre cea mai mare problemă a României – recrutările/angajările la companiile și instituțiile de stat. Aflăm cu ajung, perfect legal, coafeze și persoane care nu sunt calificate la conducerea unor companii de stat din domenii strategice.
În acest moment există 1.502 de companii de stat. Dintre acestea, 230 sunt companii centrale, iar 1272 sunt la nivel local. Dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi și vorbim de pierderi istorice care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei.
Statul are obligația legală să angajeze profesioniști și nu oameni de partid la companiile de stat (legislație existentă din 2011, modificată în 2016 și în anii următori-nr).
Teoretic, funcții precum cea de director și cea de membru în Consiliul de Administrație sunt ocupate prin concurs/procedură competitivă. Câștigătorii sunt desemnați de autoritatea publică tutelară (minister, consiliu județean/local) cu ajutorul unui expert independent (firmă de recrutare specializată).
În realitate, spune Butunoiu, doar în 1% din cazuri firma de recrutare are un cuvânt de spus. În 99% din cazuri, partidul decide persoanele care conduc companiile.
Specialistul susține că din experiența sa, maximum 20% dintre persoanele angajate sunt profesioniști care „se pricep cât de cât”, care ar fi acceptabili, și doar 1% sunt manageri performanți care pot face diferența. Rezultatul? Costurile uriașe de funcționare a acestor companii. „La privat, ar fi de 10 ori mai ieftin”, explică el.
Partidele, spune Butunoiu, preferă candidații care nu sunt foarte buni profesioniști, pentru că astfel aceștia pot fi și mai ușor controlați.
Specialistul în recrutare susține că cel mai mult se intervine acolo unde sunt bani mai mulți: energie, petrol, transporturi etc.
Partidele, cel puțin cele „tradiționale”, nu au nicio voință politică de a schimba acest sistem de recrutare, deoarece „în 3 luni s-ar prăbuși toate partidele dacă s-ar schimba ceva”.
Șansa, spune el, este Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care cel puțin teoretic, are instrumentele de a schimba această situație și rezistența din partea partidelor nu ar fi imposibil de învins.
„Partidele politice pentru asta trăiesc. În 3 luni s-ar prăbuși toate partidele dacă s-ar schimba ceva”
Adevărul: Vicepremierul Oan Gheorghiu are misiunea de a realiza reforma companiilor de stat. Doamna Gheorghiu a spus că a început operaționalizarea AMEPIP-ului (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice), până în a doua jumătate a lunii ianuarie vor fi gata analizele pentru aproximativ 20 de companii și va exista un diagnostic și o recomandare. Cum vi se pare că merge până acum acest proces de reformă?
George Butunoiu: Nu de analize e nevoie, se știe până în cel mai mic detaliu ce probleme sunt și ce trebuie făcut. Problema e 100% politică, dacă cineva vrea să facă ceva sau nu, fiindcă, și mi se pare că șansele să reușească cineva să facă o schimbare la nivel politic sunt absolut minime, fiindcă firmele astea de stat sunt rațiunea de a exista pentru partidele politice.
Ele pentru asta trăiesc. Companiile de stat dau salarii oamenilor din partide, cei „mici” primesc posturi indiferent dacă se pricep sau nu, doar să aibă un salariu, iar la doilea nivel, cei care trebuie recompensați mai consistent, primesc posturi de conducere cu salarii mari, iar la al treilea nivel sunt banii obținuți din marile contracte de furnizare cu statul și vorbim de zeci, sute de milioane. Cum să se oprească asta, în 3 luni s-ar prăbuși toate partidele dacă s-ar schimba ceva.
Ca să revenim la întrebare, nu analiza e problema, asta e partea cea mai simplă. În câteva zile poți să ai niște analize absolut impecabile. Să vedem ce urmează mai departe.
Dar partidele noi care nu au intrat încă în lanțul acesta al slăbiciunilor vor putea să facă astfel de schimbări? De exemplu, cei din USR nu au apucat să-și pună mulți oameni în companiile de stat...
Despre USR chiar nu am auzit până acum să procedeze astfel la nivelurile de sus, la contractele mari și directorii cu salariile mari, însă și USR-ul are interesul să dea ceva salarii și venituri pentru cei mici. Dar mă rog, asta e irelevant, asta e partea cea mai simplă care se poate rezolva.
La USR n-am auzit și am făcut peste 800 de recrutări la companiile de stat, în Consilii de Administrație, directori general și unii de la un partid vin și îmi spun ce fac alții de la alt partid.
„Am vorbit cu președintele unui partid mare care a vrut să schimbe lucrurile. Nu s-a putut”
În România funcționează la alegători ideea conform căreia speranța este în oamenii noi care vin în politică. Am văzut asta cu USR, AUR și Călin Georgescu. Ar exist o șansă să se formeze sistemul, dacă la putere va venit un astfel de partid cu oameni noi?
Nu crede, pentru că problema nu e de la oameni. Oamenii politici existenți știu ce trebuie să facă că nu sunt proști. Știu foarte bine ce ar trebui făcut. E o îmbârligătură de legi făcute special ca să nu le poți descâlci și să nu poți face nimic încât e aproape imposibil.
Bun, și problema pornește de jos, de la legislația de bază, care e făcută în așa fel încât să nu poți să dai pe nimeni afară. În contractele colective de muncă am văzut niște lucruri de te doare capul: n-ai voie să-i dai afară nici dacă, nu știu, vine beat la muncă și vorbim despre firmele astea care lucrează cu petrol, cu chestii cu pericol de explozie și așa mai departe.
Deci acolo sunt interesele sindicatului, interesele PSD-ului etc. Legislația e făcută în așa fel încât să nu poți să schimbi.
Există legislație legată de indicatorii de performanță, dar nu e aplicată. Un director dacă ar aduce vorba despre introducerea unor indicatori de performanță toate sindicatele ies a doua zi în stradă.
Voința asta politică se concentrează în câteva mâini și în câteva capete. Problema este la cei câțiva oameni din conducerile politice ale partidelor. Acolo e problema nu la cei puși precum miniștri și așa mai departe. Mulți chiar vor să facă și pentru prestigiul lor și pentru imaginea lor ar vrea să facă ceva.
Am vorbit cu președintele unui partid mare. „George, uite, hai să facem, să schimbăm”. Omul fusese tocmai ales președinte de partid și voia să schimbe lucrurile. Am făcut noi un plan acolo, ce e de schimbat, cum se poate face etc. Peste trei zile, a venit și mi-a zis că nu putem să mai facem nimic, că trebuie să abandonăm, că cei din nucleul de conducere al partidului nu vor acest lucru, vorbim despre șase, șapte oameni. Nu poate face nici un președinte de partid chiar tot ce-i trece prin cap și ca dovadă, uite, vedem cât de greu îi este acum și lui Bolojan. Are și Bolojan o anumită putere, influență, dar îl trag rău în jos.
Mulți oameni speră că de exemplu dacă vin AUR sau Georgescu la putere se termină cu acest sistem corupt. Cum vedeți genul ăsta de raționament?
Până aici nici nu am introdus în ecuație partea aia nevăzută cu SRI-ul, cu serviciile secrete, de care nu știe nimeni. Toată lumea vorbește că și de acolo sunt... influențe. Se pare din câte se pare, că uneori ei ajung să dicteze. Hai să zic că vine un președinte de partid și zice „gata, facem ce trebuie”. Trebuie să fie și ceilalți șapte, opt, zece, câți sunt în jurul lui. Dacă sunt și aceia, trebuie să mai fie și cei din servicii. Să-i armonizezi pe toți mi se pare imposibil.
Ministrul către șef de companie: „Faci ce vrei, numai să nu iasă oameni din stradă”
Dumneavoastră cum explicați raționamentul sindicatelor? Liderii de sindicat n-ar trebui să fie preocupați de bunul mers al companiei de unde își iau salariile, de existența acesteia și după 10 ani?
Evident că nu sunt preocupați de aceste lucruri. Nu are nici un sindicat vreun interes care ține mai mult de următoarele șase luni. Și uite, ca să-ți dau un exemplu: un ministru a numit un director general la o mare companie, un om foarte ok pe care îl știu din mediul privat și care chiar voia să facă și să schimbe lucrurile. Și vorbea cu ministrul imediat ce l-a pus, foarte entuziasmat, „domnule că vreau să fac asta și asta”. Ministrul i-a spus: „lasă-mă în pace, nu mă bate la cap cu ce vrei să faci, doar să nu văd greve și să nu iasă oameni în stradă. ” Omul a insistat: „dar stai, că uite, vreau să fac așa și așa”. Ministrul avea aceeași placă: „Faci ce vrei, numai să nu iasă oameni din stradă”. Exemplul acesta descrie cel mai bine felul în care se fac lucrurile la stat și relația politicului cu mediul de business.
Probabil că 80% din miniștri așa discută cu cei pe care îi numesc acolo.
Cele mai mari probleme, în companiile unde sunt bani mulți: energie, petrol, transporturi
Din recrutările pe care le-ați făcut, peste 800, există o instituție care iese în evidență prin modul total defectuos prin care s-au făcut angajările?
Pot să zic mai întâi invers. Îmi aduc aminte, acum 20 și ceva de ani, prima instituție care a venit la mine și mi-a spus: „domnule, vrem să facem asta corect, vrem cei mai buni oameni” ANCOM, cea cu reglementarea în comunicații. Nu s-au băgat absolut deloc, am făcut recrutările, am găsit oameni foarte buni și chiar i-au angajat. Au mai fost și altele pentru care am recrutat și nu s-au băgat.
Pot să zic și invers, a fost foarte ok, am și stabilit pe cine recrutăm, care sunt candidații, și când să apară decizia scrisă, hop! A apărut cu totul și cu totul altcineva. Deci a venit în ultima secundă un ordin mai de sus care a schimbat tot.
Ca exemplu negativ, a fost vreo instituție care a ieșit în evidență?
Acolo unde sunt bani mai mulți: energie, petrol, transporturi, CFR-urile, lucruri din astea, mă rog, economie. Cam toate sunt la fel. Cu cât e vorba de bani mai mulți, cu atât se intervine mai mult.
Când a început în 2012, premierul Boc a fost presat , obligat de Banca Mondială și de Europa să introducă legislația cu managementul privat. Și atunci am făcut concurs pentru 200 de posturi dintr-o dată. Într-un an pentru CFR, Tarom, aeroporturi și așa mai departe. Și a fost așa o frică printre miniștrii, că nu îndrăzneau să spună nimic. Frică pe de-o parte și de Boc și mă rog, de cei de la Banca Mondială, Uniunea Europeană, că era încă după șocul cu criza din 2008, abia începeau să se refacă și depindeau foarte mult de deciziile lor. Nu prea îndrăzneau să iasă. Țin minte că a venit un ministru și așa foarte, foarte pe departe încerca el să-mi explice că poate îmi recomandă și el niște oameni, dar era o frică așa. Și eu zic, „chiar vă rog, dacă aveți oameni trimite-ți încoace ca să am cât mai mulți”. Nu-i venea să creadă. La început au recomandat niște oameni care nu aveau nicio legătură cu domeniul. Le-am spus și după aceea au început să trimită oameni din ce în ce mai buni. Până când am găsit. După vreo 4-5 luni, când s-au lămurit că Boc nu le face nimic, au început să fie din ce în ce mai îndrăzneți.
După aceea era așa un fel de negociere cu ei, când ne negociam cu Ministrul, Domnule, din 7 oameni câți sunt în Consiliul de Administrație, la început îmi zicea, „domnule, măcar 3 să fie de-ai noștri”. După aceea, când au mai prins curaj au zis: „George, 4 de la noi și 3 îi aduci tu, care știi că sunt mai buni”. După aceea, după încă 3-4 luni, s-a schimbat de tot: „toți șapte să fie de la noi. Mă rog, tu evaluezi dacă e unul care nu e bun, ok, nu-l punem, dar să fie din oamenii noștri”. După încă trei luni, i-au numit ei direct cu toate care erau obligați prin lege să apeleze la agenție de recrutare.
„ În 99% din cazuri recrutorul nu are absolut niciun rol. Partidul alege”
Cum s-a putut ca angajații din cadrul Uniunii Europene care trebuiau să verifice respectarea acestor prevederi au fost/sunt atât de ușor de păcălit?
Cred că sunt bine intenționați. Nu primesc vreo spagă, însă mulți habar nu au cum merge o companie, cum se face o recrutare și mai mult încurcă. Cu toate bunele intenții, încurcă și fac mai rău.
Cei de la UE cu obsesiile lor fac mai mult rău. De exemplu, cu obligațiile astea de tratament egal și nediscriminare... Orice recrutare înseamnă discriminare. Te uiți la unul și vezi că e vai de capul lui, dar cum demonstrezi cantitativ că e prost sau că e rău intenționat. Deci în recrutare sunt o mulțime de lucruri care țin de experiența recrutorului și de felul în care face lucrul. Nu poți să reglementezi o recrutare că altfel nu mai ai nevoie de un recrutor. Vin ăia cu actele și bifezi pe acte. Deci, din punct de vedere tehnic, cei de la Bruxelles te obligă să-i bagi în recrutare pe toți când e evident că sunt unii care nu au treabă. Pui o firmă de stat din Găiești cu 20 de angajați pe același nivel cu unul care vine de la o multinațională... Cum să demonstrezi că nu poți să-l compari pe ăla cu ăla. Dacă e pe demonstrat, atunci o recrutare durează șase luni și se face cu o armată de specialiști de nu știu ce, ca să demonstrezi la fiecare. Deci cei de la Bruxelles habar n-au. Ei știu una și bună, nediscriminare, egalitate de gen și alte chestii. E frumos în principiu, înțeleg, dar nu se poate, nu e posibil. Există niște limite.
Nu puteau să oblige prin lege ca decizia să fie a recrutorului? Din ce spuneți, înțelege că practic agenția are doar un rol formal...
Nu are niciun rol recrutorul. În 99% din cazuri nu are absolut niciun rol. Partidul alege. Pe lângă cei de la Comunitatea Europeană s-au băgat și cei de la Minister, au supralicitat și au făcut ei, probabil cu bună intenție, dar la fel, neavând habar cum să faci o recrutare, au făcut niște norme metodologice, niște ghiduri în care dau criteriile după care să evaluezi fiecare candidat. Cu cât intri mai în detaliu cum să evaluezi fiecare candidat, cu atât faci mai dificilă recrutarea și îl faci pe recrutor să nu se mai implice deloc, fiindcă te poate da în judecată pentru că te pune să demonstrezi orice lucru care nu se poate demonstra. Nu ai cum. Și atunci recrutorii, ca să nu își mai să nu îşi mai bată capul și să nu își asume riscul, nu mai fac nimic. Bifează doar pe acte și pe dosare, numără anii de lucru, iar o companie vai de capul ei cu 10 angajați contează la fel de mult ca una cu 3000 de angajați și așa se fac recrutările.
Recrutările la stat făcute după legislația actuală nu au nicio treabă cu recrutarea. N-au nevoie de niciun recrutor. Pot să pun și șoferul meu, îi dau normele metodologice, se uită pe acte, le bifează, spune reglementarea și câte puncte să dai pentru fiecare. E noaptea minții.
E exact comparația între America și Europa. În America nu au toate regulile astea, dar acolo cel care face recrutarea sau cel care ia decizia se gândește și îți asumă dacă face o măgărie. Cei de la Bruxelles ca să-și justifice joburile fac regulamente care omoară tot.
Cum ajunge o coafeză să conducă companii de stat?
În presă au apărut situații de coafeze care au ajuns în conducerea unor companii de stat. Sunt acoperite de lege aceste desemnări?
Da. Pentru cei care au făcut regulile acestea un coafor cu șase angajate e o companie comercială, vechimea în coafor de 15 ani e mai mare decât vechimea unui country manager la o multinațională care a lucrat numai 10 ani, deci coafeza primește mai multe puncte. Dacă încearcă cineva să spună, „domnule, un coafor nu se compare cu Rheinmetall sau cu nu știu ce multinațională”, vine imediat și zice: „demonstrează. Cum demonstrezi tu că nu sunt același standarde profesionale?” Ca să nu ajungi acolo, zici coaforul egal cu multinațională. Și 15 ani la coafor e mai mult decât 10 ani la multinațională. Uite așa se fac recrutările. Multe astfel de candidate nu ajung printr-o fraudă explicită, ci fiindcă conform metodologiei făcute de Uniunea Europeană și de minister, să se încadrează.
Ați spus că sunt și cazuri în care chiar ajung oameni care se pricep. Vreau să vă întreb procentual cât ar reprezenta aceste persoane?
E o distincție, oameni care se pricepe cât de cât, care ar fi acceptabili, maximum 20%. Unii care să fie chiar buni, cum aș face o recrutare când o fac pentru o companie privată, nu știu, 1%. Unul dintr-o sută. Care chiar să fie bun, să fie eficient și să facă diferența.
De ce acești oameni foarte buni nu ajung să fie recomandați de partide?
Mai sunt...
Dar de ce așa de rar?
Cine are o anumită reputație profesională și ceva de apărat nu prea își permite să iasă în față, fiindcă cum ieși în fața, cum ești expus. Nu numai tu. Și prin ricoșeu. Cum a fost și cu ministrul Moșteanu. A a avut un mic dejun cu 19 ambasadori din țările NATO, și în presă a apărut că s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei și că nu știu ce.
De ce preferă partidele oameni slab pregătiți?
Există o preferință a partidelor pentru oameni care nu sunt foarte calificați în ideea că pe aceea îi pot și manevra?
Evident că da, deci asta e politică oficială.
Și atunci, cum vă explicați faptul că totuși companiile acestea mai funcționează?
Funcționează cu costuri enorme raportate la rezultate. Indiferent despre ce am vorbit, să zicem un spital, o companie privată ar avea costuri de zeci ori mai mici. Nu e nici o exagerare. Deci costurile sunt enorme.
E un exemplu pe care îl cunosc foarte bine chiar din interior. Deci un proiect care se poate face cu, să zic 2 milioane de euro cel mult, a primit finanțare de 45 de milioane de euro de la Bruxelles. Pe oricine din business ai întreba cât ar costa, ai afla că e de 10 ori mai puțin. Asta e birocrația și cei care lucrează cu bani necâștigați de ei. Cei de la Bruxelles nu îi câștigă ei, iau din bugete și ei doar cheltuie, doar distribuie.
A fost un caz, lunile trecute, legat de compania responsabilă de criza alimentării cu apă di Prahova. Era un domn de la o companie de stat despre care ministrul mediului a spus că deși era responsabil de criză, nu putea fi dat afară de către ministru...
Legea e făcută în așa fel încât să nu poți să-i dai afară. Și ghici de unde vine legea asta, de la Bruxelles. Teoretic... te gândești că acești angajați ar fi bine să fie protejați de influențe politice și să nu poți să-i dai afară. Numai că ăsta e un avantaj care are un dezavantaj de o sută de ori mai mare.
Oamenii aceștia chiar nu răspund la comanda partidului, în condițiile în care partidul i-a pus în funcții?
Câteodată da, câteodată nu. În acest caz, angajatul a fost pus de alt partid, iar ministrul era de la alt partid. Legea trebuie schimbată.
Una dintre cele mai mari fraude legale, perfect legale, e exact cu contractele astea, la directori generali, membru în Consiliului de Administrație și așa mai departe, în care se pun clauze de despăgubire absolut aberante. Dacă e dat afară, îi plătești un milion de euro. Multe sunt făcute special cu scopul ăsta. Ca să fie dați afară și după aceea să ia banii. Sunt oameni care știu că or să fie dati afară și e bucuria lor.
Un contract din acesta e legal. Cum poți să demonstrezi reaua intenție? E extrem de greu. Așa se fură legal în România la greu. Deci să nu își închipuie cineva că furturile și fraudele de sute de milioane sunt doar ilegale. Sunt și legale.
Dar și numirile în Consilii de Administrație sunt legate. Sunt perfect legale, deci conform legii, coafeza care ajunge acolo nu a încălcat nicio lege.
Cum scăpăm de acest sistem nociv - AMEPIP
Aveați exemplu acesta cu membrii din CA care își luau singuri interviuri de angajare. Este legal?
E legal, fiindcă asta e marea, marea măgărie și care a fost perpetuată și acceptată inclusiv de guvernele Cioloș și USR și așa mai departe, anume consiliile de administrație să facă regulile și recrutarea noului consiliu de administrație. Și ei sunt candidați. Deci asta e răspândită pe scară largă. E o mare măgărie, dar toți o fac, cu toate că sunt conștienți că nu e normal. Dar e legal ca actualul Consiliu de Administrație să aleagă noul consiliu de administrație. Și e o chestiune generalizată. Normal ar fi ca recrutările să nu fie făcute de instituția respectivă. E elementar.
Cum vedeți o ieșire din acest sistem nociv?
Acum a apărut AMEPIP-ul (Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice) acesta care ar putea, dacă ar vrea, să regleze multe probleme. Dacă este ceva care poate să schimbe acest sistem este acest AMEPIP.
UE a pus piciorul în prag și îi obligă pe guvernanți să transfere către ei o bună parte din autoritate. Iar guvernanților le va fi greu să se opună. Ceea ce e un lucru foarte, foarte bun. Și înființarea agenției, și controlul e direct de la Bruxelles, pe cât posibil. Așadar, acum depinde în foarte mare măsură de AMEPIP schimbarea pe care o așteaptă toată lumea, ca, în sfârșit, să se facă ce trebuie și ca firmele de stat să meargă foarte bine – că au resurse și pârghii, mult mai multe decât companiile private similare.
Sunt acolo oameni inteligenți care pot să o facă dacă vor. Cu foarte mare ușurință. Au autoritate și de la Bruxelles. Dacă ar pune piciorul în prag, nu ar îndrăzni cei din guvern să comenteze prea mult.
Se încarcă comentariile...
