Consumul intern de energie a crescut semnificativ în iulie, apropiindu-se de cea mai mare valoare din ultimii 4 ani. Canicula, principala cauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula a determinat pornirea aparatelor de aer condiţionat, ceea ce a mărit consumul de electricitate
Canicula a determinat pornirea aparatelor de aer condiţionat, ceea ce a mărit consumul de electricitate

Consumul intern de energie electrică a crescut semnificativ în luna iulie 2015, din cauza temperaturilor foarte ridicate, şi a ajuns la o medie lunară de 6.474 MW, foarte aproape de cea mai mare valoare din ultimii patru ani, care s-a înregistrat iulie 2012, şi a fost de 6.635 MW, conform unui raport publicat de Transelectrica şi citat de Agerpres.ro.

„Deşi în 23 iulie 2015 temperatura medie la nivelul ţării a fost cu circa un grad mai mare decât în 10 iulie 2012, consumul mediu zilnic de energie a fost cu peste 100 MW mai mare în 2012. Motivul l-a reprezentat temperatura din Bucureşti, care în 10 iulie 2012 a fost cu circa două grade Celsius mai ridicată decât în 23 iulie 2015. Având în vedere, pe de o parte, că aproximativ 15% din consumul total al Sistemului Energetic Naţional este reprezentat de cel din Bucureşti, iar, pe de altă parte, structura consumului din Capitală, cu o pondere foarte mare a aparatelor de aer condiţionat (atât din gospodăriile populaţiei, cât şi din birouri), în perioadele caniculare circa jumătate din creşterea de consum se produce în această zonă“, potrivit sursei citate.

În iulie 2012, temperatura medie zilnică la nivelul întregii ţări a variat între o valoare minimă de 20,5 grade Celsius şi una maximă de 27,6 grade Celsius, iar în iulie 2015 între 18,9 grade şi 27,8 grade Celsius. De asemenea, în iulie 2012, media zilnică la nivelul întregii ţări a depăşit valoarea de 25 de grade Celsius în 21 de zile, iar în iulie 2015 în 15 zile.

Cea mai mare valoare a consumului intern brut de energie (media zilnică) din vara lui 2012 a fost de 7.167 MW, în data de 10 iulie, când temperatura medie zilnică în ţară a fost de 26 de grade Celsius. În vara acestui an, cel mai mare consum intern brut, de 7.048 MW, a fost înregistrat pe 23 iulie, când temperatura medie zilnică în ţară a fost de 27 grade, iar cea medie în Bucureşti de 28 grade Celsius.

Cărbunele a salvat din nou situaţia

În luna iulie, producţia de energie electrică a fost de 5.316 GWh. Perioadele lungi de caniculă au dus la o reducere semnificativă a producţiei de energie hidro, la 21% din total, faţă de 33% în perioada similară a anului trecut. Scăderea producţiei hidro a fost compensată de creşteri în centralele pe hidrocarburi (plus 10%) şi în cele pe cărbune (plus 5%).

Conform sursei citate, în data de 10 iulie 2012, ziua cu cel mai mare consum din vara acelui an, producţia a fost acoperită preponderent de centralele pe cărbune (40,9%), urmate de cele hidroelectrice (23,3%) şi de centrala de la Cernavodă (18,5%). În centralele pe hidrocarburi s-a produs 15,2% din necesarul de energie, iar restul de 2,1% în centralele eoliene.

În data de 23 iulie 2015, ziua cu cel mai mare consum din vara acestui an, structura de producţie a fost mai echilibrată, 36,3% din total fiind produsă în centralele pe cărbune, 21,3% în cele hidroelectrice, 19,3% în cele pe hidrocarburi, 16,36% de centrala nucleară, 3,05% de centralele eoliene, 2,88% de cele fotovoltaice şi 0,88% în centralele pe biocombustibili.

Raportul Transelectrica mai menţionează că în luna iulie 2015 România a înregistrat în continuare exporturi medii lunare de 670 MW, media zilnică variind între 396 şi 1.037 MW.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite