Compania românească UiPath a devenit cel mai valoros startup de inteligenţă artificială din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UiPath

Unicornul românesc UiPath a devenit cel mai valoros startup de inteligenţă artificială din lume, după ce a ajuns să valoreze 7 miliarde de dolari în urma unei finanţări de 568 milioane de dolari primite marţi.

UiPath a închis cea mai recentă rundă de finanţare după ce a strâns 568 milioane de dolari. Runda a fost condusă de Coatue şi Dragoneer, urmate Wellington, Sands Capital, precum şi de fonduri aflate sub consilierea T. Rowe Price Associates, Inc. Accel, care au condus primele două runde de finanţare, dar şi de CapitalG şi Sequoia, care au condus cea de-a treia rundă. Şi alţi investitori din trecut au participat, din nou, inclusiv IVP şi Madrona Venture Group.

În numai 24 de luni, UiPath a crescut ca valoare de la 110 milioane dolari la 7 miliarde dolari.

Astfel, la o evaluare de 7 miliarde de dolari, UiPath este una dintre companiile de enterprise software cu cea mai mare creştere şi una din cele mai valoroase companii de AI software din lume.

„Acest eveniment reprezintă o etapă importantă în istoria companiei noastre, făcând ca UiPath să fie cea mai mare companie de enterprise software din lume ca valoare şi cimentează Robotizarea automată a proceselor (RPA) ca tehnologie lider în transformarea companiilor în această epocă a automatizării”, anunţă compania.

Daniel Dines, co-fondator şi CEO al UiPath, a declarat: „Suntem în punctul de vârf. Liderii de afaceri de pretutindeni îşi măresc forţa de lucru cu ajutorul roboţilor software, accelerând rapid transformarea digitală a întregii lor afaceri şi lăsând angajaţii să-şi petreacă timpul cu o muncă mai de impact. UiPath conduce această revoluţie a forţei de muncă, animaţi de angajamentul nostru fundamental de a democratiza RPA şi de a ne întări viziunea că un robot ajută fiecare persoană. Sunt uimit de sprijinul uimitor pe care clienţii, partenerii şi investitorii noştri ni-l dau în fiecare zi, inspirându-ne să depunem eforturi mai mari pentru a dezvolta RPA ca platformă care nu doar deblochează adevăratul potenţial al inteligenţei artificiale, dar şi al altor tehnologii emergente. Suntem de-abia la început”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite