Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
0De la unele dintre cele mai căutate fructe ale începutului de sezon, cireșele au ajuns să rămână neculese în livezi. În multe zone ale țării, prețurile s-au prăbușit, iar costurile de producție îi împing pe pomicultori spre pierderi semnificative.

În localitatea Topliceni din județul Buzău, o familie de români întoarsă din Italia în urmă cu un deceniu spune că ia în calcul să renunțe la afacerea în care și-a investit economiile și ani de muncă, potrivit TVR Info.
Claudiu Sofian și soția sa au cumpărat și modernizat o livadă de patru hectare, înlocuind pomii bătrâni cu soiuri mai productive. În ciuda unei recolte bogate din acest an, o mare parte a producției riscă să fie pierdută.
„La o primă evaluare, sunt peste două tone de cireșe pe pom. Foarte multe sunt deja compromisă total și nu mai pot fi culese. Anul acesta am reușit să recoltăm doar aproximativ 40% din producție”, spune pomicultorul.
Prețurile au căzut drastic
Producătorii susțin că prețul cireșelor a scăzut puternic pe parcursul sezonului, iar acum încasările nu mai acoperă cheltuielile de producție.
„Ne costă aproximativ 4 lei să producem un kilogram de cireșe și îl vindem cu 5 lei la angro. Practic, ieșim în pierdere. Situația ne împinge să abandonăm totul. Deja ne gândim să vindem livada”, afirmă Claudiu Sofian.
Pe măsură ce sezonul se apropie de final, mii de kilograme de cireșe riscă să cadă din pomi fără să fie recoltate.























































