Cinci alternative de investiţie la depozitul bancar

0
0

Într-o perioadă în care dobânzile la depozite rareori mai trec de 3%, alternativele de investiţii devin tot mai necesare pentru persoanele care vor totuşi să-şi plaseze banii în condiţiile unor randamente ce pot fi considerate decente. Care sunt cele mai simple astfel de alternative, ce presupun şi ce trebuie să faceţi pentru a investi în ele?

Acţiunile

Explicate în cel mai simplu mod, acţiunile reprezintă o mică parte dintr-o companie şi oferă asfel posibilitatea oricărei persoane să deţină o companie, sau o “felie” din ea. Mai important este însă faptul că orice proprietar de acţiuni are dreptul la o parte din profitul companiei.

Cum se pot cumpăra şi vinde

Acţiunile pot fi cumpărate doar prin intermediul firmelor de brokeraj autorizate pe bursa unde acestea se tranzacţionează. Investitorii pot alege să le cumpere direct, printr-o platformă online de tranzacţionare, sau prin intermediul unui broker.

Plusuri

Se pot cumpăra şi vinde în general foarte uşor

Datorită exploziei internetului, este foarte uşor să găsiţi informaţii despre companiile listate şi astfel vă puteţi face propriile analize

Numeroase opţiuni din care să alegeţi, în special dacă nu vă limitaţi doar la piaţa românească

Randamente peste medie

Minusuri

Există mereu riscul ca acţiunea pe care aţi cumpărat-o să...citiţi continuarea pe wall-street.ro 

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite