Celebrităţile, atrase de mirajul drogurilor
0Viaţa agitată, programul încărcat, dar şi permanenta supraveghere a presei şi a publicului dau vedetelor un imbold pentru a începe să consume substanţe interzise În urmă cu câteva
Viaţa agitată, programul încărcat, dar şi permanenta supraveghere a presei şi a publicului dau vedetelor un imbold pentru a începe să consume substanţe interzise
În urmă cu câteva săptămâni, sora cântăreţei Nadine s-a sinucis, lăsând în urmă doar incertitudini. Un posibil răspuns este dependenţa de droguri.
Celebrităţile, fie ele autohtone, fie internaţionale, cad foarte des în capcana drogurilor. O posibilă explicaţie a acestui fenomen este faptul că meseriile lor sunt foarte stresante. "În contextul acesta ar fi important să privim vedetele ca persoane.
Faptul că sunt vedete nu creşte probabilitatea ca ele să consume droguri. Ca motiv ar fi în primul rând nevoia lor de a face faţă la o serie de emoţii intense. Au un context de viaţă care le poate determina acest lucru", spune psihologul Bogdana Bursuc.
Cauzele pentru care o vedetă începe să consume droguri sunt variate, începând de la tulburările de personalitate şi ajungând la presiunea psihologică la care este supusă aceasta, spune psihologul Paula Irimia.
"Consumul de droguri furnizează iluzia unui relativ control emoţional. Astfel, teama, depresia, neliniştea sunt ţinute sub control. Alte vedete găsesc în drog o soluţie pentru a-şi menţine sau creşte încrederea în sine şi pentru a-şi învinge inhibiţiile", adaugă specialistul.
Ţiriac Jr., dosarul cu VIP-uri
Ion Alexandru Ţiriac, fiul afaceristului Ion Ţiriac, a fost achitat în cazul "Cocaina pentru VIP-uri". El fusese acuzat de trafic de droguri de mare risc şi punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului. În dosar au mai fost implicaţi iubita lui, Ileana Lazariuc, Raluca Sandu, fiica preşedintelui FRF, dar şi nepotul acestuia, Robert Mircea Sandu. Toţi cei cercetaţi sunt copii sau rude de celebrităţi şi au crescut de mici în lumina reflectoarelor.
Procurorii afirmau că Ţiriac Junior ar fi închiriat o cameră de la Hotelul President din Mangalia, în care ar fi avut loc o petrecere unde s-au consumat droguri. Deşi Ileana Lazariuc a dezminţit acuzaţiile, spunând că nu l-a văzut niciodată consumând substanţe ilegale, Robert Mircea Sandu a declarat că s-ar fi drogat cu Ţiriac la câteva petreceri, în perioada 2002-2003.
"Marijuana" s-a dezintoxicat
Dana Coteanu s-a lansat în 1999 în lumea hip-hop din România, sub numele unui drog uşor, "Marijuana". A lansat câteva piese de succes, alături de trupa "La Familia", dar succesul şi banii pe care a început să-i câştige au îndreptat-o spre consumul de stupefiante.
A devenit dependentă de droguri mai grele decât numele ei de scenă şi s-a internat la dezintoxicare, perioadă în care spunea că nimic nu i se mai părea frumos în lume.
După ce şi-a revenit, a reuşit să-şi pornească o afacere cu bijuterii lucrate de mână. S-a măritat la 26 de ani şi a renunţat la identitatea de "fată de cartier" pentru cea de "mamă".
Cocaină de 12 milioane de euro
Fotbalistul Adrian Mutu a fost prins dopat cu cocaină în 2004, când era jucător la echipa londoneză Chelsea, în timpul unui control antidoping.
La câteva zile după, sportivul a recunoscut că s-a drogat. Din cauza scandalului, fotbalistul a fost dat afară de la Chelsea şi a primit de la Federaţia Engleză de Fotbal o suspendare de aproximativ 7 luni şi o amendă de 30.000 de euro.
Însă jucătorul a reuşit să treacă peste acest moment greu, a renunţat la droguri şi a obţinut şi mai mult succes decât înainte, întâi la Juventus, din 2005, şi apoi la Fiorentina, din 2006, echipa sa actuală.
Cu toate acestea, consecinţele dependenţei din trecut îl urmăresc şi în prezent. Chiar înainte de începutul Euro 2008, Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul FIFA a stabilit că Mutu va plăti 12 milioane de euro despăgubire fostei sale echipe, Chelsea, tocmai pentru că a fost depistat pozitiv cu cocaină.
Sişu, recidivist
Tudor Sişu, unul dintre membrii "La Familia" a fost arestat prima oară în 2003, pentru trafic de droguri de mare risc şi deţinere ilegală de droguri pentru consum propriu. Şi-a ispăşit pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare şi a fost eliberat, pentru ca în 2006 să fie arestat din nou, pentru aceleaşi acuzaţii.
Cosmina Păsărin neagă
Vara trecută, Cosmina Păsărin a ajuns la o secţie de poliţie din Constanţa împreună cu alte câteva persoane, după un control al autorităţilor în parcarea unui club de noapte din Mamaia, fiind suspectă de consum de stupefiante.
Vedeta TV a negat că ar fi consumat vreodată droguri, spunând că doar persoanele cu care se afla în acea parcare aveau substanţe interzise. Asupra uneia dintre prietenele ei au fost găsite două pastile de Ecstasy. Păsărin a adăugat că verificarea a fost una de rutină şi că ea şi prietenii ei nu au atras atenţia poliţiei în niciun mod.
O problemă mai vizibilă în străinătate
Încă de la începutul anilor '60, în era hippie, drogurile au fost asociate cu starurile rock şi nu puţini sunt cei care au murit de supradoză, precum Jimi Hendrix, Janis Joplin, Keith Moon de la "The Who" sau Sid Vicious de la "Sex Pistols". Vedetele contemporane care au probleme cu dependenţa de droguri nu sunt însă doar rockeri, ci în toate zonele showbizului: film, muzică, modă şi chiar sport.
Potrivit psihologului Drew Pinsky, gazda emisiunii "Celebrity Rehab" ("Dezintoxicarea vedetelor"), celebrităţile din ziua de astăzi, ca Britney Spears, Lindsay Lohan sau Amy Winehouse, tratează cu superficialitate problema drogurilor. Ele aleg programe ineficiente de dezintoxicare în locaţii exclusiviste, din care ies după două zile. Amy Winehouse chiar a declarat presei că a reuşit să se drogheze într-un asemenea centru.
Kate Moss, preferata tabloidelor
Silfida englezoaică este constant hărţuită de paparazzi care îi urmăresc fiecare mişcare. "Daily Mirror" a fost primul tabloid care susţinea ca manechinul este dependent de cocaină. În anii '90 a speculat şi că Moss ar fi intrat în comă în Spania, din cauza unei supradoze. Modelul a dat în judecată ziarul şi a câştigat.
În timpul relaţiei ei cu Pete Doherty, o altă vedetă narcomană, tot "Daily Mirror" a publicat fotografii în care Moss părea să prizeze cocaină. La puţin timp după publicarea lor, modelul a pierdut mai multe contracte cu companii importante, printre care H&M şi Burberry.
Robbie Williams, succes prea devreme
După plecarea de la Take That, în 1995, Williams a devenit mai popular datorită comportamentului său nonconformist. Succesul la o vârstă fragedă (16 ani), alături de boy-band-ul Take That l-a făcut să-şi piardă controlul şi să abuzeze de droguri şi alcool, aşa cum povesteşte în mai multe piese, cum ar fi "Strong" ("Puternic").
O altă vedetă bulversată de succesul timpuriu este Britney Spears, care după divorţul de Kevin Federline a început să consume cocaină şi alcool, alături de o altă petrecăreaţă, Paris Hilton. De atunci, ea a pierdut custodia celor doi copii şi a fost internată într-un spital de psihiatrie. Angelina Jolie, cunoscută pentru generozitate, misiuni umanitare şi adopţiile din ţări sărace, a avut o tinereţe tulburată. De curând, tabloidul "The Sun" a publicat un clip video cu Jolie în timp ce fuma marijuana şi vorbea incoerent.
Amy Winehouse, sănătate în pericol
Cântăreaţa britanică a devenit dependentă de droguri înainte de a deveni celebră şi apreciată pentru muzica ei.
Deşi scandalurile şi fotografiile din tabloide s-au ţinut lanţ şi părinţii ei au rugat-o să aibă grijă de sănătate, cântăreaţa nu reuşeşte să se lase de droguri, deşi are emfizem pulmonar într-un stadiu incipient.
Cum sunt influenţaţi fanii?
Dr. Paula Irimia: "Fanii pot începe să consume droguri, urmând exemplul idolului lor. Aflaţi în căutarea unor modele de viaţă, fanii (îndeosebi tinerii) îşi însuşesc câte ceva din modul de a fi şi de a trăi al vedetei pe care o admiră".
Dr. Bogdana Bursuc: "Vedetele au un rol în a promova o serie de valori. Sunt admirate şi apreciate, dar într-un mod nediscriminativ. Foarte frecvent lucrurile se confundă. Nu disting, fac o atribuire greşită şi asta îi influenţează puţin. Dar asta nu ţine de responsabilitatea vedetei, ci de a fiecăruia de a analiza realitatea din jurul lui".