Cele mai bune credite imobiliare în lei. La ce costuri ascunse trebuie să fie atenţi românii care vor să ia un împrumut pentru locuinţă
0
Dobânzile la creditele imobiliare în monedă naţională şi-au continuat în ultimele luni trendul descendent, astfel că românii care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă se pot împrumuta acum mai ieftin. Totuşi, există o serie de comisioane la care solicitanţii trebuie să fie atenţi atunci când contractează un împrumut. „Adevărul“ vă prezintă care sunt cele mai bune credite imobiliare.
Pentru a realiza o listă a celor mai bune credite imobiliare în lei, am folosit calculatorul portalului financiar Conso.ro pentru un împrumut imobiliar în valoare de 267.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro), contractat pe o perioadă de 30 de ani. Nu am luat în calcul ofertele destinate pentru cei care-şi încasează veniturile la banca de la care contractează împrumutul, însă trebuie menţionat că aceştiabeneficiază de costuri mai reduse.
Cele mai bune credite imobiliare în lei. Alpha Bank
Alpha Bank oferă creditul de investiţii imobiliare Alpha Housing – cu o dobândă anuală efectivă (DAE) de 4,36% pe an, dobânda fiind variabilă, egală cu indicatorul financiar ROBOR la trei luni plus 2,5 puncte procentuale. Solicitantul are nevoie de un avans minim de 15% din valoarea de piaţă a imobilului ce urmează să fie achiziţionat. Astfel, la un credit de 267.000 de lei, rata lunară ar urma să fie de 1.274,7 lei, iar suma totală de rambursat – de 473.391 de lei, potrivit calculelor Conso.ro. În acest caz, banca va percepe la acordarea împrumutului un comision de 882,8 lei. Costul cu asigurările este estimat pentru primul an la 453,9 lei.
Cele mai bune credite imobiliare în lei. CEC Bank
CEC Bank oferă creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare – cu o dobândă anuală efectivă (DAE) de 4,54% pe an, dobânda fiind variabilă, egală cu indicatorul financiar ROBOR la şase luni plus 2,15 puncte procentuale. Solicitantul are nevoie de un avans minim de 15% din valoarea de piaţă a imobilului ce urmează să fie achiziţionat. Astfel, la un credit de 267.000 de lei, rata lunară ar urma să fie de 1.337,3 lei, iar suma totală de rambursat – de 479.851,6 lei, potrivit calculelor Conso.ro. Se acordă perioadă de graţie de la plata ratelor de până la un an. Banca va percepe la acordarea împrumutului un comision de 500 de lei. Costul cu asigurările este estimat pentru primul an la 453,9 lei.
Cele mai bune credite imobiliare în lei. Intesa Sanpaolo Bank
La Intesa Sanpaolo Bank, creditul pentru investiţii imobiliare are o dobândă anuală efectivă (DAE) de 4,61% pe an, dobânda fiind variabilă, egală cu ROBOR la trei luni, plus 2,75 puncte procentuale. În acest caz, solicitantul are nevoie de un avans minim de 40% din valoarea de piaţă a imobilului ce urmează să fie achiziţionat. Astfel, la un credit de 267.000 de lei, rata lunară ar urma să fie de 1.313,5 lei, iar suma totală de rambursat – de 487.352,5 lei, potrivit calculelor Conso.ro. Banca va percepe la acordarea împrumutului un comision de 882,8 lei. Costul cu asigurările este estimat pentru primul an la 453,9 lei.
Cele mai bune credite imobiliare în lei. ING Bank
ING Bank oferă creditul imobiliar Avantaj Plus cu asigurare de viaţă – cu DAE de 4,68% pe an, dobânda variabilă fiind egală cu ROBOR la trei luni plus o marjă de 2,4 puncte procentuale. Solicitantul are nevoie de un avans minim de 15% din valoarea de piaţă a imobilului ce urmează să fie achiziţionat. Astfel, la un credit de 267.000 de lei, rata lunară (prima rată estimată) ar urma să fie de 1.259,4 lei, iar suma totală de rambursat – de 486.500 de lei, potrivit calculelor Conso.ro. Banca va percepe la acordarea împrumutului un comision de 2.885 de lei. Costul cu asigurările este estimat pentru primul an la 1.375.5 lei (asigurare imobil şi asigurare de viaţă încheiată la ING – 0,029%/lună la sold).
Cele mai bune credite imobiliare în lei. Banca Transilvania
Banca Transilvania oferă creditul imobiliar cu DAE de 4,69% pe an, dobânda variabilă fiind egală cu ROBOR la şase luni plus o marjă de 2,4 puncte procentuale. Solicitantul are nevoie de un avans minim de 15% din valoarea de piaţă a imobilului ce urmează să fie achiziţionat. Astfel, la un credit de 267.000 de lei, rata lunară (prima rată estimată) ar urma să fie de 1.285,5 lei, iar suma totală de rambursat – de 492.040 de lei, potrivit calculelor Conso.ro. Banca va percepe la acordarea împrumutului un comision de 250 de lei. Costul cu asigurările este estimat pentru primul an la 817 lei. În cazul construcţiilor de locuinţe, banca oferă o perioadă de graţie de până la 24 de luni.