Încă o bancă readuce în ofertă creditul cu buletinul. Cum verifică banca veniturile solicitanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solicitantul creditului prezintă la bancă doar actul de identitate. În unele cazuri, însă, banca poate solicita documente suplimentare
Solicitantul creditului prezintă la bancă doar actul de identitate. În unele cazuri, însă, banca poate solicita documente suplimentare

Banca Românească se alătură grupului de bănci care acordă credited oar cu buletinul. Instituţia bancară a încheiat un protocol cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în baza căruia se verifică direct veniturile celor care solicită un credit, fără să mai fie necesar ca solicitantul să prezinte adeverinţa de venit sau cuponul de pensie.

În baza acordului de colaborare, Banca Românească poate verifica la Fisc veniturile celor care solicită un credit, reducând timpul de răspuns. „Am implementat protocolul cu ANAF având în minte confortul clienţilor noştri. Ne-am dorit ca ei să facă mult mai puţine drumuri până la bancă şi, dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, să poată primi creditul în aceeaşi zi“, a declarat într-un comunicat Dan Grigoriu, director al Diviziei Produse şi Segmente Retail la Banca Românească.

Astfel, salariaţii nu mai trebuie să prezinte la bancă adeverinţa de venit, iar pensionarii vor merge pentru un credit fără cuponul de pensie. Banca poate realiza verificarea la ANAF doar cu acordul clienţilor, în baza unui acord de consultare.

Prin această modalitate, clienţii pot accesa credite de nevoi personale fără ipotecă, cu valori cuprinse între 1.000 de lei şi 80.000 de lei, pe maxim cinci ani, la o dobândă de 8,92%.

Alte patru bănci au încheiat deja protocol cu ANAF pentru verificare veniturilor solicitanţilor de împrumuturi: Idea Bank, Raiffeisen Bank, ING Bank şi BRD. 

Românii pot din nou să contracteze credite doar cu buletinul, dar, spre deosebire de anii de boom economic, acum, acordarea unui astfel de împrumut presupune verificarea veniturile solicitantului cu date de la Fisc, fără să mai fie necesară prezentarea unei adeverinţe de venit sau a fişei fiscale.  

În baza unui protocol semnat între Asociaţia Română a Băncilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), toate verificările legate de veniturile unui solicitant de credit se realizează integral automat, fără să mai fie nevoie ca acesta să prezinte adeverinţă de venit sau fişă fiscală. 

Solicitantul prezintă la bancă doar actul de identitate. În unele cazuri, însă, banca poate solicita documente suplimentare. În urma acestui protocol, procesul de acordare a creditelor devine mai facil, mai puţin birocratic şi mai rapid. Totuşi, banca poate obţine informaţii de la Fisc despre veniturile solicitantului numai cu acordul acestuia. 

Potrivit Codului de procedură fiscală, care reglementează secretul fiscal la articolul 11, alineatul 2, litera d), prevede că informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului consolidate pot fi transmise „oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului în cauză“. Dar, se arată la alineatul 3, „autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite“.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite