Ce spune ministrul Finanţelor despre un acord cu FMI: Trebuie să finanţăm deficitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu susţine că Guvernul trebuie să finanţeze deficitul bugetar, însă în acest moment nu este nevoie de un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

„În acest moment nu e nevoie să încheiem un acord cu FMI, spune ministrul Finanţelor într-un interviu acordat HotNews. „Trebuie să finanţăm deficitul bugetar şi în acest context ne uităm la toate instituţiile internaţionale care au facilităţi pentru perioade de criză, dar fără condiţii. Fără condiţionalităţi. Aici este vorba de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, de Banca Mondială, de orice astfel de instituţie unde există facilităţi fără condiţii. doar pe perioade de criză”, mai spune ministrul Finanţelor.

Florin Cîţu a explicat: „Tipul de prioritate este următorul: ne uităm în continuare la piaţa locală şi la cum ne utem finanţa de acolo, ne uităm apoi şi pe piaţa internaţională şi, dacă putem să emitem obligaţiuni, mergem şi acolo dacă o vedem o oportunitate. Nu în ultimul rând ne uităm la instituţiile internaţionale, mai ales dacă oferă condiţii mai bune de împrumut sau chiar fără condiţii”.

Ministrul a mai spus că trebuie să finanţăm acest deficit pentru că trebuie să ajungă banii la oameni în timp util. „Oamenii sunt destul de stresaţi şi aşa că au intrat în şomaj tehnic, nu mai trebuie să-i stresăm suplimentar să stea să se întrebe dacă într-adevăr vor primi acei bani. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că pensiile şi salariile ajung la timp, că liniile de credit să fie finanţate la timp... Noi nu trebuie să creăm doar mecanismul şi apoi să ne trezim că nu sunt bani!”, a mai spus ministrul.

​Întrebat dacă se aşteaptă la o înrăutăţire a ratingului suveran din partea principalelor 3 agenţii de specialitate - Moodys, Standard & Poors şi Fitch-  ministrul Finanţelor a spus că nu ştie ce decizie vor lua, dar speră ca cele 3 agenţii de rating să facă diferenţa între nişte costuri one-off (care se întâmplă o singură dată) şi structura economiei. „Vom vedea atunci ce se întâmplă. Eu am discuţii şi cu Moodys şi cu celelalte agenţii , le-am explicat şi ce vrem să facem...Vom vedea ce spun şi domniile lor”, spune Cîţu. „Contează foarte mult şi ce faci şi cum vorbeşti cu investitorii”, mai spune Florin Cîţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite