Cât de scump este un plin de benzină în România şi în alte state, în funcţie de salariul mediu net

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pompa-benzina carburanti

Echipa de analiză a picodi.com a examinat modificarea preţurilor la benzină în prima jumătate a anului 2021 comparativ cu anul precedent şi a calculat în care dintre state se poate face cel mai ieftin plin de benzină pentru salariul mediu.

Creşterea preţurilor în benzinării

Prima jumătate a anului 2021 s-a caracterizat prin dezgheţarea treptată a economiei şi creşterea preţurilor benzinei comparativ cu prima jumătate a anului 2020, arată cei de la Picodi. În Europa, cele mai mari creşteri ale preţurilor s-au remarcat în Ungaria (+ 20,2%), Turcia (+ 19,4%) şi Luxemburg (+ 16,9%).

Marea Britanie a bifat o creştere de 12,7% a preţurilor, ocupând locul 10 în rândul ţărilor europene. Preţurile la benzină au crescut şi în ţări precum Germania (+ 10,6%), Spania (+ 9,3%) şi Irlanda (+ 5,2%). Tendinţa opusă a fost observată numai în Malta şi Albania, unde preţurile medii de la an la an la benzină au scăzut uşor. România e pe locul 10 în topul scumpirilor  în prima jumătate a anului 2021, cu plus de 12,7%. 

În Europa, ruşii fac plinul cel mai ieftin – în această ţară, 1 litru de benzină costă 0,54 de euro. La polul opus, Olanda are cele mai mari preţuri: 1,72 euro pentru 1 litru. În Marea Britanie, preţul mediu al benzinei în prima jumătate a anului 2021 a fost de 5,33 de lei sau 1,08 euro, ceea ce înseamnă că s-a situat pe locul 29 din 42 de ţări considerate.

Analiştii au calculat câţi litri de benzină pot fi cumpăraţi pentru salariul mediu în diferite ţări europene. Pentru al treilea an consecutiv, liderul neînvins al clasamentului este Elveţia, cu 3.582 litri de benzină. Luxemburg şi Danemarca completează podiumul cu 2.955 şi, respectiv, 2.328 litri.

Ţara preţ benzină salariu mediu net cantitatea de carburant ce poate fi cumpărată Elveţia 1,37 euro 4.898 euro 3.582 litri Luxemburg 1,25 euro 3.699 euro 2.955 litri Danemarca 1,57 euro 3.667 euro 2.328 litri Regatul Unit 1,45 euro 2.196 euro 1.512 litri Spania 1,30 euro 1.332 euro 1.026 litri Rusia 0,54 euro 507 euro 938 litri Italia 1,55 euro 1.329 euro 858 litri Ungaria 1,17 euro 787 euro 672 litri România 1,08 euro 723 euro 669 litri Grecia 1,57 euro/l 987 euro 627 Portugalia 1,55 euro 968 euro 624 litri Bulgaria 0,99 euro 580 euro 587 litri Turcia 0,73 euro 360 euro 494 litri Ucraina 0,84 euro 328 euro 389 litri R. Moldova 0,88 euro 316 euro 358 litri

În România, conform celor mai recente date INS, salariul mediu brut se ridică la 5.804 de lei pe lună. Asta înseamnă că un român poate cumpăra 669 litri de benzină pentru salariul mediu lunar (locul 29). În anul precedent, românii puteau cumpăra 673 litri de benzină pentru salariul mediu.

index

Situaţia nu arată rău nici în Suedia (1.771 litri şi locul 9), Germania (1.786 litri şi locul 8) şi Irlanda (2.029 litri şi locul 5). Albania, Moldova şi Ucraina au ocupat ultimele trei locuri cu 289, 358 şi, respectiv, 389 litri.

Dintre 104 ţări cercetate, cel mai mic preţ al benzinei a fost observat în Algeria (0,29 euro pe litru), iar cel mai mare preţ – în Hong Kong (2,03 euro pe litru).

În clasamentul global al puterii de cumpărare, ţările din Golf se află constant pe podium:

  • Qatar – 6.532 litri;
  • Arabia Saudită – 5.170 litri;
  • Kuweit – 5.158 litri.
  • Americanii pot cumpăra 4.723 litri de benzină pentru salariul mediu
  • australienii – 4.128 litri
  • canadienii – 2.616 litri
  • chinezii – 955 litri.

Cea mai proastă situaţie a fost observată în Cuba. În această ţară, 26 de litri de benzină pot fi cumpăraţi pentru salariul mediu (cu 2 litri mai puţin decât în anul precedent). Doar puţin mai bine stau Tadjikistan şi Zambia, cu 188 şi 214 litri.

“Merită, de asemenea, să te uiţi la Venezuela. Această ţară se luptă cu o situaţie economică instabilă, dar şi-a menţinut limitele de anul trecut privind achiziţiile de benzină. Fiecare cetăţean poate cumpăra 120 de litri de benzină la aproximativ 0,0015 euro pe litru. Odată ce limita este depăşită, preţul benzinei creşte la 0,42 euro pe litru. Potrivit calculelor noastre, salariul mediu din această ţară vă permite să cumpăraţi 230 de litri de benzină (120 de litri subvenţionaţi şi 110 litri la preţul total), cu 82 de litri mai mult decât anul trecut”, arată analiza Picodi.

Cum s-a realizat studiul

Indicele benzinei este un clasament anual al preţului benzinei la raportul salariilor, realizat de Picodi din 2019.

Acest raport foloseşte salariul mediu net conform celor mai recente date disponibile furnizate de birouri pentru statistici naţionale sau ministere relevante. În unele ţări, unde statisticile oficiale privind salariile nu sunt disponibile, am folosit informaţii de la Numbeo.

Preţurile medii pentru prima jumătate a anului 2021 în 104 ţări se bazează pe date de la globalpetrolprices.com şi din alte surse locale. Pentru a obţine numărul de litri, am împărţit salariul mediu la preţul mediu de 1 litru de benzină. Pentru conversia valutară, am utilizat rata medie de schimb Google Finance din ultimele 90 de zile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite