Cât de discriminatorie este legea salarizării unitare. Turcan: Avem salarii în plată la nivelul din 2019 şi altele la nivelul estimat pentru 2022

0
0
bani monede diferente crestere scadere

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit marţi seară la B1 TV despre legea salarizării unitare, precizând că aceeaşi categorie de personal este plătită fie raportat la nivelul de salarizare din 2019, fie la nivelul estimat pentru 2021.

 ”Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri. Cu excepţia demnitarilor, care nu au sporuri, în rest, toată lumea re sporuri în România. Aşa a fost creată legea salarizării, a fost creată să fie unitară şi după un articol de lege apar încă şapte care dezvoltă excepţii şi s-au creat tot felul de artificii în funcţie de cât de influente au fost unele categorii socio-profesionale, astfel încât salariile să fie completate cu sporuri. (...)

De multe ori, unii care muncesc nu iau sporuri suficiente, iar alţii, de pe funcţii de conducere iau sporuri. De aceea, în privinţa legii salarizării, mi se pare firesc, în România anului 2021 să stabilim salariile în plată la ce nivel de salariu de bază se acordă. Avem salarii în plată raportate la nivelul salariilor din 2019 şi avem salarii în plată, raportate la nivelul salariilor din 2022.

Şi, culmea, din aceeaşi categorie socio-profesională. În al doilea rând, avem unele sporuri care au fost create ca artificii pentru a creşte salariile angajaţilor. Aceste sporuri, fie sunt reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească pentru că au fost lăsaţi în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventez sporuri care de care mai năstruşnice, ci, mai degrabă ajut omul să aibă un salariul de bază mai mare”, a explicat Raluca Turcan.

Totodată, ministrul a vorbit despre unele anomalii identificate la nivelul primăriilor.  

”De asemenea, sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare. Am primit de la autorităţile publice locale solicitarea să fie şi ei introduşi pe grilă pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportată la salariul primarului. Avem anomalii în care, salarii dintr-o primărie micuţă sunt mai mari decât într-o primărie de municipiu reşedinţă de judeţ, unoeri mai mari chiar decât în administraţia centrală, ceea ce este nefiresc”, a mai spus ministrul Muncii.

Raluca Turcan spune că sporurile din sistemul public ar trebui să fie acordate pe două criteruu: unul pentru condiţiile de muncă extreme, iar celălalt pentru motovarea angajaţilor.

”Eu cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră în materie de salarizare în sistemul public pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale, iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% faţă de nivelul salariului de bază. (...) În acelaşi timp, sporurile să fie strict pe două dimensiuni: una, a categoriei în condiţii de muncă extreme, cum ar fi muncă la distanţe foarte mari, în condiţii periculoase, şi unele care să fie motivaţionale. Eu cred că în felul acesta vom putea ajunge să avem şi o lege a salarizării unitare. Dar mai există o cerinţă care ţine de Parlament”, a mai spus Raluca Turcan.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite