Casă nouă în copac

0
0

O astfel de locuinţă poate fi mai ieftină cu peste 50% decât una clasică. Ultima modă în Anglia este construcţia de locuinţe în copaci. Materialul folosit cu preponderenţă este lemnul, iar casele respectă cele mai moderne standarde.

Nu există un preţ standard pentru o astfel de casă. În funcţie de mărime şi de dotări, o locuinţă de acest tip poate costa între 25.000 de lire sterline şi 200.000 de lire sterline. „Chiar şi 8.000 de lire sunt de ajuns dacă proprietarul îşi doreşte doar o cameră şi o baie”, spune Simon Payne, cel care împreună cu fratele său, Andy,  construieşte în Anglia astfel de case.

Ele ar fi foarte uşor de adaptat pentru România, în condiţiile în care se pot face din orice material local. Chiar dacă sunt mai grele decât poate susţine arborele, care este până la urmă punctul central al apartamentului neconvenţional, se montează o platformă suport.

Lemnul folosit este tratat împotriva umezelii şi rezistă la fel de mult ca orice casă din acest material. Bineînţeles, orice proiect este prevăzut cu sisteme sanitare şi electrice.

Originale şi ecologice

Modelul a fost deja exportat către Franţa, unde Wiliams, unul dintre clienţii lui Payne şi-a ridicat o astfel de casă în baza schiţelor constructorului britanic. Un alt client al acestuia plănuieşte să-şi extindă locuinţa din copac şi să o transforme în hotel. Printre cele mai noi proiecte ale companiei Blue House se numără o casă în copac care include un foişor, două dormitoare şi un homecinema, dar şi un întreg complex de locuinţe legate între ele cu poduri mobile. Payne plănuieşte ca în viitor să construiască un lanţ de hoteluri de cinci stele bazate pe acest sistem.

„Am realizat că acest tip de proiecte are potenţial, pentru că oamenii încep să fie din ce în ce mai atraşi de ideea de case prietenoase ecologic şi cu un design original”, explică Simon Payne.

Taxa percepută de către Payne pentru consultanţă în construcţia unei clădiri, indiferent că viitorul proprietar este britanic sau din altă ţară, este de aproximativ 4% din valoarea proiectului.

Ideea i-a venit în urmă cu câţiva ani, când lucra în Kenya. A locuit câţiva ani şi în Japonia, unde s-a inspirat în alegerea unor modele de case şi a căpătat experienţă în lucrul cu lemnul. A adus cu el în Marea Britanie tot ce învăţase, iar de aici exportă proiecte către toată Europa.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite