Preţurile alimentelor au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. La ce produse s-au înregistrat cele mai mari scumpiri

Preţurile alimentelor au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. La ce produse s-au înregistrat cele mai mari scumpiri

Foto: shutterstock

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în septembrie, pentru a doua lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, influenţat de scumpirile la cereale şi uleiuri vegetale, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, transmitre Agerpres
 
Potrivit Reuters, în luna septembrie 2021, acest indice a crescut până la 130 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna septembrie 2011, cu 1,2% peste nivelul înregistrat în luna august a acestui an şi cu 32,8% mai mare decât în luna septembrie 2020.
 

Unde s-au înregistrat scumpiri

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 2% comparativ cu luna august. 
 
În interiorul acestei categorii, preţurile la grâu au fost în frunte, cu un avans de 4% comparativ cu luna august şi un avans de 41% comparativ cu luna septembrie a anului trecut, din cauza unor disponibilităţi limitate la export pe fondul cererii puternice.
 
„În rândul cerealelor importante, grâul va fi în centrul atenţiei în săptămânile următoare în condiţiile în care cererea trebuie să fie testată în raport cu creşterea rapidă a preţurilor", a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.
 
De asemenea, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 1,7% în luna septembrie comparativ cu luna august şi cu aproximativ 60% în ritm anual, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul unei cereri robuste de importuri la nivel global şi a îngrijorărilor cu privire la posibilitate ca deficitul de mână de lucru să afecteze producţia în Malaezia.
 

Cât plătesc românii pe un coş de cumpărături

Potrivit ObservatorNews, dacă anul trecut, în toamnă, suma medie cheltuită pe un coş de cumpărături era de 400-500 lei, acum pentru aprovizionarea săptămânală românii scot din buzunar aproximativ 600-650 de lei. Mai exact, astăzi alimentele sunt mai scumpe cu 15%, iar statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare.
 
Influenţată de scumpirea carburanţilor,alături de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze, preţurile la alimente vor continua să crească şi lunile următoare. Iar specialiştii preconizează o majorare medie de 8-10% a preţurilor alimentelor, în maximum trei luni. 
 
Sursa citată menţionează că, cea mai mare creştere va fi înregistrată la carnea de porc şi la preparatele de porc, unde majorarea ar urma să fie de până la 20-25%.
 

Producţia mondială de cereale, inferioară consumului global

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând un maxim istoric de 2,800 miliarde de tone. Cu toate acestea FAO estimează că producţia va fi inferioară consumului global, care va fi unul de 2,811 miliarde tone, în condiţiile în care FAO şi-a majorat estimările privind cantităţile de grâu ce vor fi utilizate ca nutreţ pentru animale.
 
FAO se aşteaptă în prezent ca o cantitate de 776,7 milioane de tone de grâu să fie recoltate în 2021, în condiţiile în care producţiile mai mari din Europa de Est şi Australia au compensat diminuarea producţiei în Canada şi Federaţia Rusia. 
 
În ultimul an preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari venită din China.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările