INTERVIU Rolul intelligence-ului pentru mediul de afaceri din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre intelligence economic, business intelligence sau competitive intelligence se scriu prea puţine analize pentru piaţa economică din România, ceea ce ne arată că încă vorbim despre un domeniu aflat în formare în ţara noastră, asta deşi în statele occidentale, şi nu numai, asistăm la o adevărată tradiţie formată în ultimii ani.

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) a demarat programul postuniversitar Introducere în Intelligence Economic Internaţional, în scopul consolidării culturii economice de securitate şi al formării de experţi pentru firmele care activează pe piaţa din România, motiv pentru care redacţia NewsInt a dialogat cu Prorectorul ASE, dn-ul Dorel Paraschiv, în scopul de a înţelege impactul unor astfel de programe la nivel naţional.

Domnule Paraschiv, vorbiţi-ne puţin despre noul program post-universitar Intelligence Economic Internaţional, organizat de Academia de Studii Economice, facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, în colaborare cu o organizaţie non-guvernamentală, Centrul de Strategii Avansate.

DP: După cum bine se cunoaşte, mediu privat din România este în continuă dezvoltare şi diversificare, dar şi sub o presiune în continuă creştere din partea altor actori economici din afara ţării care îşi doresc de asemenea să aibă acces pe piaţa din România, pe diferite ramuri ale economiei. Consider că atât întreprinderile mici şi mijlocii din România, dar şi întreprinderile mari, cu capital de stat şi privat, incluzând aici şi reprezentanţele corporaţiilor multinaţionale, au nevoie să cunoască cât mai bine mediul economic şi concurenţial în care îşi desfăşoară activităţile pe piaţa românească. Ca urmare a acestui fapt, Academia de Studii Economice şi Centrul de Strategii Avansate au luat decizia să vină în sprijinul acestor actori economici şi să introducă pe piaţa cursurilor post-universitare o tematică de nişă, respectiv intelligence economic internaţional, care îşi propune să ridice nivelul de cunoaştere şi conştientizare a firmelor din România faţă de piaţa sau pieţele pe care acestea operează. Acest curs post-universitar, care a debutat în noiembrie 2017, este la editia a doua, durează şase luni şi abordează subiecte integrate referitoare la domeniul informaţiilor (intelligence), printre care vreau să enumăr: analiza mediului competitiv international, diplomaţie economică, o analiză a sistemului global actual, business intelligence, analiza de risc, prevenirea conflictelor, construcţia de echipe competitive şi de succes în mediul privat ş.a. Pentru acest curs, am pus cap la cap o echipă de experţi de excepţie, atat din mediul universitar cat si practcieni, care să vină cu o experienţă practica asupra domeniului şi care să ajute cu adevărat participanţii să poată pună în aplicare tot ceea ce le este transmis.

Ce competenţe vor dobândi participanţii la aceste cursuri?

DP: Vor învăţa cum să înţeleagă şi să analizeze sistemul global actual, cum să culeagă şi să analizeze informaţii dintr-un mediul concurenţial (competitive intelligence) în continuă schimbare şi din pieţe complexe (market intelligence), cum să discearnă între toate informaţiile cu care sunt bombardaţi, cum să le clasifice şi cum să le organizeze, cum să poată identifica situaţiile, persoanele şi grupurile de oameni care vor să disimuleze sau inducă în eroare în vederea obţinerii unor informaţii sau avantaje competitive, cum să citească expresiile faciale ale unei persoane, cum să analizeze riscurile unei acţiuni, situaţii, activităţi, evenimente, cum să folosească Open-Source Intelligence gathering (OSINT), Human Intelligence gathering (HUMINT), Elicitation Intelligence, Cyber Intelligence, social media intelligence (SOCMINT), precum şi altele. Toate informaţiile teoretice şi practice acumulate şi toate competenţele dobândite prin intermediul cursurilor noastre, îl vor conduce pe participant să devină mai performant pe poziţia pe care lucrează în firmă şi să poată în viitor să folosească aceste competenţe pentru a avansa la locul de muncă.

Aţi vorbit despre multe concepte şi competenţe foarte interesante pe care participanţii pot să le înveţe în cadrul acestui curs. Să luăm conceptul de competitive intelligence sau culegerea şi analiza mediului concurenţial în care o firmă îţi desfăşoară activităţile. Ce este acesta şi cum este folosit pe piaţa din România?

DP: Competitive intelligence a început să fie folosit sub această formă, de către firme din România, în urmă cu câţiva ani. Adică, au început să existe firme care să îşi înfiinţeze departamente de competitive intelligence, pe care ulterior să le integreze cu cele de business intelligence şi care, confruntându-se cu informaţii din ce în ce mai multe, mai complicate şi complexe, începeau să înţeleagă nevoia de a naviga prin intermediul acestui conglomerat de informaţii, doar că nu ştiau cum. Evident că, înainte de această au existat câteva firme private care pregăteau grupuri de oameni pe problematica de competitive intelligence. Pe scurt, competitive intelligence este un concept care se referă la culegerea, analiza şi împărtăşirea informaţiilor referitoare la concurenţii şi produsele unor firme care operează într-una sau mai multe ramuri economice într-o ţară. Competitive intelligence îi ajută pe leaderi şi pe manageri să ia decizii strategice importante pentru firme. Rapoartele de competitive intelligence sunt cruciale pentru poziţionarea pe piaţă a produselor unei firme. Noi îi învăţăm pe participanţi cum să facă toate acestea şi multe altele.

Domnule Profesor, din ce medii provin participanţii la cursul Intelligence Economic Internaţional de la ASE?

DP: În proporţie de 90% din mediul privat, IMM-uri, corporaţii multinaţionale, bănci, întreprinderi de stat, avocatură, dar şi un număr foarte mic din sectorul public, pentru că, din reacţiile ulterioare, doreau să cunoască cum să ajute mai mult sectorul economic şi mediu privat din România. Avem participanţi începând de la top şi middle management, până la personal de execuţie. Acesta este singurul curs post-universitar dedicat exclusiv mediul economic existent pe piaţă în prezent, iar interesul şi cererea cresc cu fiecare curs finalizat. Suntem plăcut surprinşi.

Ştiţi foarte bine că încă există prejudecăţi în ceea ce priveşte domeniul intelligence în România. Nu se înţeleg anumite diferenţe faţă de ce s-a întâmplat înainte de 1989 şi după. Există încă o falsă imagine a ceea ce înseamnă anumite concepte de informaţii. Spre exemplu, care este diferenţa dintre competitive intelligence şi spionaj economic?

DP: În competitive intelligence se pune accent pe identificarea, culegerea şi analizarea informaţiilor referitoare la concurenţii din domeniul sau domeniile în care operează firma, ţinând cont de un cod foarte strict de etică, stabilit, de exemplu, de Societatea Profesioniştilor în Competitive Intelligence (SCIP). Scopul este de a îţi crea avantaje strategice şi operaţionale competitive faţă de concurenţii din piaţă. Cuvântul cheie în acest sens este ETICA. La polul opus se află spionajul economic şi industrial, care presupune folosirea resurselor financiare şi umane ale unei companii sau unui grup de companii pentru a-i determina, prin metode ilegale, pe unii lucrători din firmele competitoare să vândă informaţii despre firma unde lucrează, în aşa fel încât să ducă la vulnerabilizarea pe piaţă şi eventual la preluare sau chiar le desfiinţarea firmei respective. Aceste este doar un aspect. Mai sunt şi altele, pe care participanţii le vor învăţa la curs ca modalităţi de a fi evitate pentru că ar fi împotriva legii.

Dorel Paraschiv este Profesor universitar doctor şi Prorector al Academiei de Studii Economice (ASE)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite