Două agenţii internaţionale de evaluare financiară anunţă că Ucraina este în incapacitate de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Agenţiile internaţionale de evaluare financiară, S&P şi Fitch, au redus, vineri, ratingul de ţară acordat Ucrainei până la SD („selective default”), şi RD („restricted default”), în condiţiile în care consideră că acordul de restructurare a datoriilor anunţat recent este unul dezastruos, relatează Reuters, conform Agerpres.

O ţară este considerată în incapacitate de plată („default”) când nu îşi poate respecta obligaţiile financiare faţă de creditori, care pot fi state, instituţii financiare (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, etc.) sau investitori de pe pieţele financiare. Default-ul poate fi numit drept parţial  atunci când statul nu rambursează o parte din angajamentele sale. 

La începutul săptămânii acesteia, creditorii internaţionali ai Ucrainei au aprobat solicitarea autorităţilor ucrainene pentru îngheţarea, pe o perioadă de doi ani, a plăţilor pentru angajamentele în valoare de circa 20 de miliarde de dolari. Conform prim-ministrului ucrainean, Denis Smihal, moratoriul va îngădui Ucrainei să economisească plăţi în valoare de aproximativ şase miliarde de dolari. 

Chiar şi aşa, vineri, S&P a redus, cu o treaptă, ratingul pentru datoria suverană în valută a Ucrainei de la CC/C până la SD („selective default”). 

„Având în vedere termenii şi condiţiile anunţate în restructurare, precum şi criteriile noastre, considerăm că această tranzacţie este echivalentă cu un default”, a transmis S&P într-un comunicat de presă. 

În aceeaşi ordine de idei, agenţia internaţională de evaluare financiară Fitch a retrogradat, de asemenea, cu o treaptă ratingul pentru datoria suverană în valută a Ucrainei de la C până la RD („restricted default”). 

Totodată, niciuna dintre cele două agenţii nu a asociat şi o perspectivă calificativelor acordate Ucrainei, care ar fi indicat dacă au de gând să îmbunătăţească, să retrogradeze sau să menţină ratingul de ţară al Ucrainei. 

Fiind afectată de războiul început la data de 24 februarie, Ucraina riscă o contracţie economică de 35% până la 45% în anul 2022 şi lunar are de acoperit un deficit fiscal de 5 miliarde de dolari. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite