Bulgaria a aplicat oficial pentru intrarea în „sala de aşteptare“ a zonei euro
0Bulgaria a depus oficial documente pentru aderarea la mecanismul cursului de schimb ERM II, un pas obligatoriu de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, scrie Novinite.
Acest lucru a fost dezvăluit într-o conversaţie telefonică între premierul Boyko Borissov şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Premierul Borisov şi-ar fi exprimat recunoştinţa că, în 2018, în timpul preşedinţiei bulgare a Consiliului UE, preşedintele Macron a susţinut ideea că Bulgaria ar trebui să intre în „sala de aşteptare” din zona euro.
„Ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră pentru ERM II după ce ne-am depus formal documentele la Banca Centrală Europeană”, a spus premierul Borisov.
Anterior, guvernatorul băncii centrale din Bulgaria, Dimitar Radev, spunea că criza globală declanşată de pandemia de coronavirus va întârzia demersul Bulgariei de a se alătura „camerei de aşteptare” a zonei euro şi a uniunii bancare a Uniunii Europene până în 2021.
Bulgaria are deja un curs fix între moneda naţională (leva) şi euro.