Budăi: Pensiile vor creşte cu cel puţin 10% şi vor creşte de la 1 ianuarie

0
Publicat:

O majorare a pensiilor cu rata inflaţiei ar însemna un plus de 5,1 - 5,2%, pentru că trebuie să ne raportăm la inflaţia din 2021, conform prevederilor legale, şi ar fi prea puţin, de aceea propunerea noastră este de o creştere cu minimum 10%, de la 1 ianuarie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, informează Agerpres.

Numărul contractelor full-time a crescut cu 43.000, Foto: Octav Ganea
Numărul contractelor full-time a crescut cu 43.000, Foto: Octav Ganea

În cadrul unui interviu, ministrul a precizat că principalul target al instituţiei pe care o conduce este crearea de locuri de muncă şi că cei care sunt apţi de muncă trebuie calificaţi şi orientaţi în carieră, astfel încât să aibă o meserie şi să poată lucra.

,,Nu cred într-o familie care se bazează doar pe alocaţiile copiilor", a punctat Budăi.

Referindu-se la modificările privind impozitarea contractelor pentru angajaţii part-time, Budăi a spus că pot fi anumite nemulţumiri, dar că este nevoie de o relaţie corectă angajator-angajat. Totodată, ministrul a menţionat că numărul contractelor full-time a crescut, în prezent fiind cu 43.000 de contracte în plus, la care se adaugă cele peste 150.000 transformate în normă întreagă.

Întrebat dacă proiectul de buget pentru anul 2023 urmează să fie discutat şi dacă acest document prevede majorări salariale şi de pensii, ministrul a transmis: ,,Pregătim proiectul de buget. Până la proiectul de buget vreau să vă informez că la prima rectificare am solicitat o sumă consistentă de bani, am şi primit-o, pentru a acoperi tot ce înseamnă plăţile din domeniul social, dar mai ales, şi revin, s-ar putea să vă pară că insist prea mult, dar apărarea locurilor de muncă este o măsură extrem de importantă. Am primit o sumă de bani şi de la buget, pe lângă ce am realizat în noi prin atragerea celor 57.000.000 de euro, astfel încât plata convenţiilor de acum, care se află în execuţie, plus încheierea de alte convenţii, să continue fără niciun fel de sincopă. Vă înţeleg curiozitatea, înţeleg curiozitatea tuturor cetăţenilor. În momentul când vom prezenta bugetul, vom prezenta şi procentul de creştere a pensiilor. Cert este că vor creşte cu cel puţin 10% şi că vor creşte de la 1 ianuarie.”, a precizat ministrul pentru Agerpres.

,,(...) Dacă ne vom duce pe o prevedere veche de lege, şi vorbim de rata inflaţiei din prevederea din lege, o să vedem că trebuie să ne raportăm la inflaţia din 2021. Şi dacă am fi respectat acel lucru ar trebui să facem o majorare acum de 5,1 - 5,2 %. Nu ne dorim aşa ceva. Ştim că este foarte puţin. De aceea şi în propunerea PSD, când le-am propus şi am ieşit public să fac acele propuneri ale Partidului Social Democrat pe care să le punem pe masa de dialog a coaliţiei, propunerea a fost extrem de bine fundamentată. Am lucrat cu colegii mei de la sediul partidului, din Kiseleff, o propunere extrem de bine argumentată din punct de vedere financiar şi am spus că în viziunea noastră şi în conformitate cu calculele noastre, se impune o majorare de cel puţin 10% a pensiilor, majorare care să fie şi sustenabilă din punct de vedere al impactului bugetar.”, a explicat Marius Budăi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite