Budăi, după discuţiile cu sindicaliştii din Educaţie: Salariile se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022
0Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, miercuri, că, în urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.
„Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022. Aşa cum am mai spus, suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare", a scris Budăi pe pagina sa de Facebook.
Ce presupune proiectul publicat, miercuri, de Ministerul Muncii
„Având în vedere faptul că, Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, precum și în contextul elaborării unei noi legi a salarizării personalului bugetar ca urmare a încadrării în termenul prevăzut în PNRR, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcțiile prevăzute în Anexa nr.VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas și o punte în sprijinul aplicării noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar „noul cadru juridic va fi pus în aplicare în același timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariția unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public.”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În acest sens, articolul unic al prezentei Ordonanțe de urgentă a Guvernului prevede completarea articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 (...) cu un nou alineat care prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație" din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să se stabilească la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
Sursa citată menționează că impactul financiar asupra bugetului general consolidat în 2023 este de 128,79 milioane de lei, iar pentru anul viitor de 220,79 milioane de lei.