Iohannis, despre greva din educație: S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate
0Președintele României susține că au fost găsite soluții pentru o serie dintre revendicările pe care le au sindicatele din învățământ. Iohannis a precizat că Guvernul va onora ceea ce promis că va face în discuțiile cu sindicatele.
„Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrului Educației de a sprijini aceste solicitări. S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate, Acestea, și am avut o discuție cu conducerea Coaliției pe această temă, aceste discuții vor fi onorate. Ce a promis Guvernului că este posibil se va face. Sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările se vor face de pe azi pe mâine”, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă cu președintele Germaniei.
Președintele României a punctat că nu există „nicio sincopă” în discuțiile dintre Coaliție și sindicatele din învățământ și că acest subiectul este „o temă foarte serioasă”.
„Nu există nicio sincopă în discuții și sigur că greva din învățământ este o temă foarte serioasă. Sunt foarte bucuros că în afară de faptul că legile educației au fost adoptate în Parlament, în afară de acestea, solicitările profesorilor sunt în bună parte legitime. Acum, Coaliția evident că este în situația să negocieze ceva și mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poată reală, în format de Coaliție. Speranța mea este să se termine amiabil”, a adăugat Klaus Iohannis.
Coaliția, o nouă întâlnire cu sindicatele
Premierul a precizat că în această după amiază va avea loc o întâlnire cu sindicatele din Educație și speră ca împreună să convină asupra unei soluții. Nicolae Ciucă a subliniat că este inacceptabil ca un profesor să aibă la început de carieră un salariu net de 2.500 de lei.
„Am avut întâlniri cu conducerea sindicatelor din educaţie, în această după-amiază (miercuri după amiază, n.r.) o să avem o altă întâlnire şi cred că împreună vom conveni asupra unei soluţii, pentru că am făcut apel în condiţiile în care am prezentat tot ceea ce s-a făcut în acest an şi jumătate pentru educaţie. Anul trecut am alocat 2 miliarde în plus la educaţie, anul acesta 6 miliarde, plus modul în care am gestionat şi vom gestiona în continuare procesul de reformă prin legile educaţiei şi banii care vin din PNRR, desigur, prin responsabilitatea noastră de a rezolva problema salarizării în educaţie, pentru că este absolut inacceptabil ca un profesori să îşi înceapă cariera pornind de la un salariu net de 2.500 lei şi prin noua lege a salarizării", a declarat Nicolae Ciucă la Vila Florica din Argeș.