LIVE TEXT | Greva generală din învățământ, ziua a III-a. Sindicatele anunță proteste în fața Guvernului
0Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali.

UPDATE 17.57 În jur de 15.000 de angajați din Educație vor protesta joi în fața Guvernului
Angajații din învățământ vor protesta joi, 25 mai, la Guvern, anunță sindicatele din Educație care precizează că sunt așteptați în jur de 15.000 de persoane. Acțiunea vine ca urmare a refuzului guvernanților de a negocia cu adevărat cu sindicaliștii. Detalii aici
UPDATE 16.56 Budăi, după discuţiile cu sindicaliştii din Educaţie: Salariile se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, miercuri, că, în urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022. Detalii aici
UPDATE 16.29 Conducerea USLIP Iaşi: „Nu se va îngheţa anul şcolar, poate fi afectată programarea examenelor naţionale”
Greva cadrelor didactice din mediul preuniversitar a continuat la Iaşi printr-un amplu protest la care au participat mii de persoane. Astfel, în centrul oraşului, profesorii au ales să-şi strige nemulţumirile.
Amploarea protestului l-a surprins chiar şi pe preşedintele USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă, care susţine că peste 4.000 de cadre didactice au fost prezente în faţa prefecturii. Detalii aici
UPDATE 13.50 Iohannis, despre greva din educație: S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate
Președintele României susține că au fost găsite soluții pentru o serie dintre revendicările pe care le au sindicatele din învățământ. Iohannis a precizat că Guvernul va onora ceea ce promis că va face în discuțiile cu sindicatele.
„Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrului Educației de a sprijini aceste solicitări. S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate, Acestea, și am avut o discuție cu conducerea Coaliției pe această temă, aceste discuții vor fi onorate. Ce a promis Guvernului că este posibil se va face. Sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc. Este greu de imaginat că toate solicitările se vor face de pe azi pe mâine”, a declarat președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă cu președintele Germaniei.
UPDATE 13.09 Circa 400 de membri ai Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ au pichetat prefectura
Protestatarii au venit cu vuvuzele, pancarde prin care solicitau salarii decente în educaţie şi au scandat: "Ruşine" şi "Unitate".
Circa 400 de membri ai Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ (FSLÎ) Neamţ au pichetat, miercuri, prefectura, în semn de protest faţă de nerezolvarea revendicărilor privind creşterile salariale în domeniu.
UPDATE 12.46 Mii de profesori au protestat la Iași pentru revendicări salariale
Preşedintele filialei ieşene a USLIP, Laviniu Lăcustă, a declarat jurnaliştilor că protestele angajaţilor din învăţământul preuniversitar vor continua până la soluţionarea revendicărilor salariale.
Cadrele didactice din mediul preuniversitar au continuat greva şi la Iaşi. Peste 3000 de persoane s-au adunat în centrul Iaşului, în fata Prefecturii, pentru a protesta şi a striga nemulţumirile pe care le au.

,,Cerem să fim ascultaţi şi să ni se îndeplinească cererile. Domnul prim-ministru ar putea rezolva acest conflict dintre părţi foarte uşor. Vom continua greva şi protestele indiferent de consecinţe”, a precizat Laviniu Lăcustă, preşedinte USLIP.
UPDATE 12.18 Ministrul Economiei: Soţia mea nu face grevă pentru salariu, ci pentru că în educaţie avem nevoie de o transformare
Florin Spătaru, ministru al Economiei, a precizat că trebuie să aibă loc un dialog între Putere și sindicate, subliniind că știe bine problemele din educație, pentru că soția sa este profesoare și face grevă pentru transformarea sistemului.
„Cunosc problematica educaţiei, pentru că soţia mea lucrează în domeniul educaţional. Nu vorbim doar de salarizare, pentru că lista revendicărilor în această grevă e mult mai mare - şi cred că ar trebui discutată corespunzător, pentru că aici vorbim de subfinanţare, vorbim de statutul profesorilor, vorbim de mult mai multe lucruri decât salarizare. Soţia mea nu face grevă pentru a creşte salariile, ci pentru că în educaţie avem nevoie de o transformare tocmai pentru a ne pregăti pentru viitor. Copiii nu trebuie să sufere. Asta este foarte important şi, tocmai de aceea, încurajarea dialogului şi a discuţiilor între Guvern şi sindicate trebuie să fie o prioritate, pentru că suntem în situaţia în care am trecut peste o perioadă pandemică, am făcut cursuri online, sunt generaţii care au goluri în educaţie, care trebuie acoperite", a susţinut Spătaru, la conferinţa "România - Strategia dezvoltării", organizată de Ziarul Bursa.
UPDATE 12.15 World Vision România: „Nu putem avea o educație echitabilă fără profesori bine plătiți”
Profesorii debutanți din România sunt printre cei mai slab plătiți din UE, iar pentru a ajunge în vârful scalei de salarizare trebuie să petreacă în medie 40 de ani la catedră, atrage atenția World Vision România în baza unui raport al Comisiei Europene.
Potrivit datelor organizației, 82% dintre cadrele didactice nu au încredere în guvernanți când vine vorba de finanțare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care au intrat în grevă în pofida promisiunilor decidenților politici.
„Fundația susține că pentru o educație echitabilă și de calitate salarizarea fiecărui profesor trebuie să pornească de la cel puțin salariul mediu pe economie. În lipsa unei finanțări corespunzătoare implementată rapid, tot copiii sunt cei care vor avea cel mai mult de suferit din cauză că lipsesc de la școală”, mai punctează World Vision România.
UPDATE 12.01 Economist: „Profesorul este plătit cu nici 1,4 lei/oră să instruiască un copil. Valoarea este ridicolă”
Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA, poropune o formulă de calcul inedită pentru salariile cadrelor didactice, împărțind venitul la numărul de copii din clasă. Economistul Bogdan Glăvan spune că valoarea obținută - 1,4 lei pe oră - este „ridicolă”.
În contextul grevei din educație, economistul Bogdan Glăvan comentează pe marginea calcului inedit pe care-l face profesoara de la SNSPA, Mihaela Miroiu, care predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe.
„Să spunem: 3.000 salariu net pe lună. 25 de elevi în clasa. 22 zile lucrătoare. Cât costă ca cineva doar să supravegheze un copil, fără sa îl învețe nimic? 1 leu și ceva pe oră? 5,45 lei pe 4 ore?”, a scris Miroiu pe Facebook.
UPDATE 11.23 Ciucă: Avem azi o altă întâlnire cu sindicatele și cred că vom găsi o soluție
Premierul a precizat că în această după amiază va avea loc o întâlnire cu sindicatele din Educație și speră ca împreună să convină asupra unei soluții. Nicolae Ciucă a subliniat că este inacceptabil ca un profesor să aibă la început de carieră un salariu net de 2.500 de lei.
„Am avut întâlniri cu conducerea sindicatelor din educaţie, în această după-amiază (miercuri după amiază, n.r.) o să avem o altă întâlnire şi cred că împreună vom conveni asupra unei soluţii, pentru că am făcut apel în condiţiile în care am prezentat tot ceea ce s-a făcut în acest an şi jumătate pentru educaţie. Anul trecut am alocat 2 miliarde în plus la educaţie, anul acesta 6 miliarde, plus modul în care am gestionat şi vom gestiona în continuare procesul de reformă prin legile educaţiei şi banii care vin din PNRR, desigur, prin responsabilitatea noastră de a rezolva problema salarizării în educaţie, pentru că este absolut inacceptabil ca un profesori să îşi înceapă cariera pornind de la un salariu net de 2.500 lei şi prin noua lege a salarizării", a declarat Nicolae Ciucă la Vila Florica din Argeș.
***
"Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă", a subliniat marţi, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.
"Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (...) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta", a precizat Hăncescu.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind "doar colegii noştri".
"Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii", a spus Nistor.
Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest.