BNR estimează scumpiri pronunțate în perioada următoare. Care sunt motivele și când se va potoli inflația

0
Publicat:

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția din noiembrie 2024, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.

Un cărucior plin cu alimente urcă pe o săgeată roșie, imaginea sugerând scumpiri
BNR estimează scumpiri pronunțate în perioada următoare. Foto Shutterstock

Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni ale anului curent și va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului țintei și peste valorile anticipate anterior, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe orizontul scurt de timp, dar și al secetei severe din 2024 și al majorării cotațiilor unor mărfuri, de natură să afecteze în continuare dinamicile prețurilor alimentelor și energiei.

Totodată, rata anuală a inflației își va relua ulterior descreșterea pe o traiectorie mai ridicată decât cea din proiecția precedentă, coborând abia în debutul anului 2026 sub limita de sus a intervalului țintei și rămânând în proximitatea acesteia până la finele orizontului prognozei. Descreșterea va continua să fie antrenată de efecte de bază dezinflaționiste, cărora li vor alătura influențele așteptate să vină din decelerarea creșterii prețurilor importurilor, precum și din ajustarea descendentă a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt – pe o traiectorie mai ridicată totuși decât în proiecția precedentă -, dar și din restrângerea mai rapidă a excedentului de cerere agregată, comparativ cu previziunile anterioare.

Incertitudini și riscuri privind viitoarea politică fiscală

Incertitudini și riscuri însemnate decurg din conduita viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, având în vedere măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate din anul 2025 în scopul consolidării bugetare. O sursă de incertitudini și riscuri rămân, de asemenea, condițiile de pe piața muncii și dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini semnificative continuă să fie asociate evoluției prețurilor energiei și alimentelor, precum și traiectoriei viitoare a cotației țițeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice.

Incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generează războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, precum și evoluțiile economice din Europa și de pe plan global, în contextul escaladării tensiunilor geopolitice. Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, sunt condiționate de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice.

Relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune.

BNR a menținut dobânda cheie la 6,5%

Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în ședința de vineri, 8 noiembrie 2024, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într‑o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse.

BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului în data de 11 noiembrie 2024 ora 15:00. 

Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 15 ianuarie 2025.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite