BNR lansează o monedă de aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii „Neptun” și o coală specială. Prețurile de vânzare

0
Publicat:

Începând cu data de 5 noiembrie 2024, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Operațiunii „Neptun” și o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei.

Moneda de aur lansată de BNR. FOTO BNR
Moneda de aur lansată de BNR. FOTO BNR

Aversul monedei prezintă Mănăstirea Tismana, locul unde a fost evacuat Tezaurul Băncii Naționale a României în anul 1944, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „100 LEI” și anul de emisiune „2024”, se arată într-un comunicat al BNR.

Reversul monedei redă portretele și numele lui Constantin Angelescu și Ion Lapedatu, guvernatori ai BNR, Palatul Vechi al Băncii Naționale a României în fundal și inscripția OPERATIUNEA ,,NEPTUN”».

„Monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central”, se mai arată în comunicat.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal: Aur

Valoare nominală: 100 lei

Titlu: 900‰

Formă: rotundă

Diametru: 21 mm

Greutate: 6,452 g

Cant: zimțat

Calitate: proof

BNR precizează că monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Ce sunt colile speciale lansate de BNR

Colile speciale lansate începând de marți conțin fiecare câte patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei. Bancnotele sunt înseriate consecutiv și au aceleași specificații tehnice ca bancnotele de circulație cu valoare nominală de 10 lei.

Colile speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, sunt introduse în plicuri de prezentare și sunt însoţite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, precum și seriile bancnotelor.

Coala specială lansată de BNR. FOTO BNR
Coala specială lansată de BNR. FOTO BNR

Tirajul maxim pentru moneda din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun” este de 1.000 piese, iar pentru coala specială, formată fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei este de 5.000 exemplare.

De unde pot fi achiziționate

Preţurile de vânzare sunt: 4.200,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate și 60,00 lei, exclusiv TVA, pentru coala specială formată fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, inclusiv certificatul de autenticitate.

„Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii «Neptun» și a colilor speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României”, mai precizează BNR.

Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite