Black Sea Oil & Gas va dezvolta centrale de biogaz în România

0
Publicat:

Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu acționarii săi, firma globală de investiții Carlyle şi BERD, anunţă lansarea BSOG Energy SRL, o nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România.

Centrală modernă de biogaz
Black Sea Oil & Gas va dezvolta centrale de biogaz în România

Cu sediul central în București, România, BSOG Energy va dezvolta centrale de biogaz în toată România, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. Carlyle și BERD s-au angajat să susțină activitățile de dezvoltare ale BSOG Energy și să lucreze ȋmpreună pentru expansiunea acestei noi companii.

Misiunea inițială a BSOG a fost de a contribui la securitatea și accesibilitatea energetică a României prin livrarea gazelor produse pe plan intern consumatorilor români. Prin lansarea BSOG Energy, BSOG intenționează să joace un rol semnificativ în tranziția energetică europeană, precum și să accelereze dezvoltarea sectorului românesc al energiilor regenerabile.

Biogazul rezultă din prelucrarea industrială prin digestie anaerobă a reziduurilor agricole și a altor deșeuri organice cum ar fi gunoiul de grajd, paie si deșeuri alimentare. Emisiile nete de dioxid de carbon generate sunt semnificativ mai mici, sau în unele cazuri negative, în comparație cu metanul de origine fosilă.

Din aceste motive, este de aşteptat ca biogazul să joace un rol critic în atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene. Se estimează că cererea de biogaz va crește cu 20% pe an în acest deceniu, determinată de politicile de sprijin și de pachetele de stimulente ale Uniunii Europene.

Având în vedere dimensiunea sectorului său agricol, România dispune de cantităţi substanțiale de deșeuri agricole care rămân neutilizate. Prin valorificarea acestei resurse naturale și prin promovarea unor politici publice de sprijin care facilitează investițiile private și accesarea subvențiilor din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene, România are potențialul de a deveni lider în materie de biogaz în Europa.

Mark Beacom, CEO BSOG şi Director General al BSOG Energy, a declarat: “În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle și BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Energy extindem portofoliul nostru de afaceri din România cu o nouă companie activă ȋn dezvoltarea de proiecte de energie regenerabilă. Biogazul joaca un rol important ȋn tranziţia energetică, eliminând impactul semnificativ al poluării reprezentate de evacuarea deșeurilor organice pe terenuri și depozite de deșeuri, și, în același timp, asigură reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră prin transformarea metanului produs în mod natural într-un combustibil utilizabil, produs ȋn ţară.”

Acesta a mai adăugat: “România are un potențial semnificativ în industria biogazului, dar puține dezvoltări ȋn domeniu până în prezent. Prin alăturarea expertizei ȋn materii prime, proiectare, achiziții și accesarea de credite verzi și combinarea acestora cu expertiza BSOG de a implementa proiecte în România, credem că BSOG Energy este poziţionată unic pentru a crea o platformă puternică şi la scară largă de livrare a biogazului ȋn regiune. O industrie puternică a biogazului ȋn România are potenţialul de a creşte producţia locală de gaze cu zero emisii de CO2, transformând deşeurile agricole ȋn noi surse de venit pentru sectorul agricol precum şi contribuind la crearea de noi locuri de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite