Bitcoin şi Ether recuperează terenul pierdut. La ce valori au ajuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:
criptomonede- bitcoin-ethereum-litecoin-xrp-crypto.jpg

Cele mai importante criptoactive, cum ar fi bitcoin şi ether, au început să recupereze terenul pierdut săptămâna trecută. Deşi se află încă mult sub maximele istorice, criptoactivele par să intre într-un fel de perioadă de revenire, consideră analistul eToro Simon Peters.

Bitcoin a atins săptămâna trecută un maxim puţin sub 24.000 de dolari pe platforma eToro, nivel care nu a mai fost văzut de la începutul lunii iunie. Cu toate acestea, BTC s-a tranzacţionat din nou pe scădere şi se situează acum în jurul valorii de 22.000 de dolari. Cu toate acestea, dificultătile privind mineritul sunt mult mai scăzute în acest moment în reţea, ceea ce poate fi un semn încurajator pentru alţi participanţi, cum ar fi minerii mai mici. 

Între timp, Ether se mişcă la cele mai ridicate niveluri din ultima lună, după ce vineri a atins peste 1.600 de dolari pe eToro. ETH este de urmărit în acest moment, cererea fiind determinată mai degrabă de posibile tendinţe seculare decât de cele ciclice. Toţi ochii în spaţiul cripto sunt aţintiţi asupra actualizării “The Merge”, care se apropie pe zi ce trece şi ar putea duce la o schimbare substanţială a economiei token-ului. 

Piaţa cripto va atinge un miliard de utilizatori până în 2030

Un raport al Boston Consulting Group (BCG) ilustrează de ce sectorul are încă mult potenţial. În colaborare cu Bitget şi Foresight Ventures, acesta analizează unde se află sectorul criptoactivelor în ceea ce priveşte inovaţia şi potenţialul. 

Prin comparaţie cu primele zile ale internetului, raportul arată cum criptoactivele nu sunt deloc în urma curbei de adoptare - într-adevăr, ceea ce raportul numeşte “Web 3.0” este mai avansat decât internetul din anii 1990. Raportul subliniază diferenţa de tendinţă între preţurile de pe piaţă şi gradul de adoptare de către utilizatori. 

Deşi încă nu s-a aşezat bine praful asupra condiţiilor dificile de tranzacţionare pentru criptoactive din punct de vedere investiţional din ultimele luni, devine din ce în ce mai clar că există multe similitudini cu bula Dotcom de la începutul anilor 2000. 

Tendinţa cheie în ceea ce priveşte investiţiile a fost aceea de a elimina ideile proaste, iar nume precum Google şi Amazon au supravieţuit pentru a deveni giganţii internetului de astăzi. Este foarte probabil ca acele companii din spaţiul cripto care continuă să prospere în ciuda adversităţilor de pe piaţă să devină, de asemenea, câştigătoarele viitorului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite