După Prima Casă şi Prima Maşină, vom avea şi Programul Prima Lumină. Vor fi acordate vouchere pentru racordarea la reţeaua electrică

După Prima Casă şi Prima Maşină, vom avea şi Programul Prima Lumină. Vor fi acordate vouchere pentru racordarea la reţeaua electrică

Familiile ale căror locuinţe nu au fost racordate niciodată la reţeaua electrică şi care nu îşi permit să acopere costurile de conectare ar putea primi vouchere de 7.000 lei pentru a putea beneficia de curent electric.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un proiect în acest sens, intitulat „Programul Naţional Prima Lumină” a fost iniţiat de senatoarea USR Silvia Dinică şi deputaţii Cristian Ghinea şi Tudor Pop.

Proiectul iniţiat de USR propune instituirea unui sistem de vouchere dedicat familiilor ale căror locuinţe nu au fost racordate niciodată la reţeaua electrică şi care nu îşi permit să acopere costurile de conectare din cauza costurilor mult prea mari determinate de distanţa mare faţă de cel mai apropiat punct de distribuţie a energiei electrice sau din cauza faptului că familiile se încadrează în categoria consumatorilor vulnerabili.

Cu ajutorul voucherelor de lumină, gospodăriile care nu au beneficiat de energie electrică vor putea achiziţiona un sistem verde de producere a energiei electrice (fotovoltaic, hidro sau eolian) sau, acolo unde soluţia este posibilă şi mai rentabilă, se vor putea conecta la reţeaua electrică de distribuţie publică.

Voucherul de lumină va avea o valoare care să poată acoperi costul unui sistem verde de bază (fotovoltaic, hidro sau eolian), care să asigure suficientă energie pentru iluminat şi consumatori mici (frigider, televizor, satelit, radio), sau costurile conectării la reţeaua electrică locală, după caz. Costul mediu estimat este de 7.000 lei/voucher, necesar acoperirii costurilor echipamentelor, dar şi costurile auxiliare (transport, instalare etc).

Iniţial va exista o etapă pilot, de care vor beneficia 15.000 de locuinţe. Programul va avea finanţare atât de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene.

„Există judeţe unde raportul caselor fără electricitate şi numărul copiilor este de unu la unu sau chiar mai mult. Situaţia este dureroasă pentru că în aceste case neracordate la reţeaua electrică trăiesc mulţi copii care îşi duc viaţa privaţi de beneficiile pe care racordarea la electricitate le aduce – nu au lumina, nu pot avea un calculator şi din astfel de motive sunt excluşi de societatea în care cu toţii trăim. În timp ce scriem legi şi dezbatem trebuie să ne gândim că este necesar să luăm atitudine cât mai repede, deoarece aceste vieţi se scurg. Pentru ei timpul trece şi viaţa se întâmplă“, a declarat Silvia Dinică.

USR subliniază că voucherele ar urma să fie distribuite prin primării şi nu vor putea fi vândute. Un auditor energetic/auditor social, contractat de primărie, va stabili soluţia optimă la care se va conecta locuinţa, iar sumele primite se vor diferenţia în funcţie de soluţia identificată.

În România sunt zeci de mii de locuinţe care nu au energie electrică, în care trăiesc şi învaţă la lumânare 13.000 de copii. Fenomenul este răspândit şi are efecte profunde. Autorităţile nu cunosc situaţia completă, iar datele anterioare sunt neclare. Numărul gospodăriilor neelectrificate era de 67.738 la nivelul anului 2006, 287.434 în 2011 (potrivit recensământului) sau 98.871 în 2012.

Proiectul va rămâne în dezbatere publică 2 săptămâni, după care va intra în circuitul parlamentar.

citeste totul despre: