Azerii de la SOCAR vor majora cu 35 milioane de euro capitalul firmei cumpărate de la cei doi acţionari români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania azeră de stat SOCAR a cumpărat de la de soţii Iulian şi Doina Berescu restul de 10% din acţiunile SOCAR Petroleum, fosta Romtranspetrol, achiziţionată în proporţie de 90% în 2011, şi va majora capitalul social al firmei cu 35 milioane de euro.

„Tranzacţia face parte din demersul strategic al companiei noastre de a-şi consolida poziţa pe piaţa din România“, a declarat într-un comunicat directorul general al SOCAR România, Hamza Karimov.

SOCAR a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi prin achiziţia, în 2011, a 90% din acţiunile Romtranspetrol din Botoşani, deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu. Compania azeră are o reţea de 22 de benzinării în România şi vrea să ajungă la 300 de unităţi în decurs de câţiva ani. SOCAR are 338 de angajaţi în România, dintre care aproximativ 40% au fost recrutaţi în 2013.

Reprezentanţii SOCAR au anunţat recent că vor continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. 

Guvernul a propus SOCAR, anul trecut, să preia combinatul din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013. Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, aşteaptă până la 31 ianuarie oferte din partea companiilor interesate să cumpere acţiunile deţinute de combinat la Oltchim SPV, care controlează activele unităţii, evaluate la 305,24 milioane de euro.


Mai puteţi citi: 

SOCAR va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea combinatului Oltchim. Compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaijan va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.

Azerii de la SOCAR au deschis patru noi benzinării şi au ajuns la o reţea de 20 de staţii în România. SOCAR a deschis patru noi benzinării, două la Oradea şi câte una la Buzău şi Alexandru cel Bun, Neamţ, după investiţii de peste 5 milioane de euro, astfel că reţeaua companiei azeră pe piaţa românească a ajuns la 20 de staţii. Compania s-a extins astfel în afara Moldovei.

Burse lunare de 100 de euro pentru studenţii de la ASE la SOCAR, reprezentanţa Companiei Petroliere de Stat din Azerbaijan în România. Studenţii din anii terminali de la Academia de Studii Economice (ASE) pot să se înscrie, până la sfârşitul lunii noiembrie, la concursul „Burse de excelenţă SOCAR”, aflat la a doua ediţie. Opt câştigători vor fi desemnaţi pe 12 decembrie şi vor beneficia fiecare de o bursă lunară de 100 de euro, în perioada 1 ianuarie 2014-31 septembrie 2014.

Azerii de la SOCAR îşi extind reţeaua de benzinării în Neamţ, cu o nouă staţie deschisă la Roman. Compania SOCAR Petroleum inaugurează luni, 22 iulie, o staţie de alimentare cu carburant în municipiul Roman. Este a doua staţie inaugurată în această lună în judeţ, după benzinăria de la Piatra Neamţ deschisă în urmă cu trei săptămâni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite