Autostrada Transilvania: stadiul lucrărilor pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii

0
Publicat:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat, luni, noi imagini de pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania. Potrivit specialiștilor, în șantier sunt mobilizați un număr de 500 de muncitori, 150 de autocamioane și 100 de utilaje.

Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR
Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR

,,Imagini de pe șantierul sectorului Chețani – Câmpia Turzii, parte a Autostrăzii Transilvania. O echipă de specialiști din cadrul CNAIR s-a deplasat pentru verificarea stadiilor din teren, conform prevederilor contractuale.”, a anunţat Compania pe pagina de Facebook.

Conform sursei citate, următoarele lucrări se află în execuție:

*Terasamente

- Se execută lucrări de umplutură în rambleu în cadrul terasamentelor.

* Podețe

- Se execută lucrări la toate cele 34 de podețe în diferite etape de execuție;

- Se realizează umpluturi din material granular în jurul podețelor montate.

* Structuri

- Au fost montate grinzile la pasajul pe autostradă peste breteaua A a nodului rutier Chețani, km. 21+890;

- Se cofrează și armează placa de suprabetonare la pasajul pe autostradă peste breteaua A a nodului rutier Chețani, km. 21+890;

- Cofrare și armare placă suprabetonare pe partea dreaptă la pasajul pe autostradă peste DN15, km. 22+641;

- Armare și cofrare placă de suprabetonare la pasajul pe DN15 peste autostradă, km. 26+150;

- Montare predale din beton la pasajul pe autostradă peste DN15, km. 28+490;

- Demolare cap piloți la pila de la podul pe autostradă peste râul Arieș, km. 36+496;

- Armare și cofrare placă de suprabetonare la pasajul pe DN15 peste autostradă, km. 37+190.

Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR
Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR

Sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei

Antreprenor: Asocierea STRABAG SRL – Geiger Transilvania SRL;

Lungime: 15,7 km.;

Valoare contract: 420.347.903,86 lei fără TVA;

Sursa de finanțare: POIM + PT;

Dată semnare contract: 26.10.2022;

Durată: 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție;

CNAIR precizează că stadiul lucrărilor (din restul care a rămas de executat) a ajuns la 14%. Avansul era de 39% la momentul rezilierii. Antreprenorul a început etapa de execuție în februarie 2023, a subliniat Compania.

La sfârşitul lunii februarie, Asociaţia Pro Infrastructură (API) afirma că asocierea austriaco-germană de constructori are o șansă de a stabili un record pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei: inaugurarea cu 8-9 luni înainte de termenul contractual.

Deschiderea în decembrie 2023 ar fi o performanță deosebită. Foarte greu de îndeplinit, dar nu imposibilă.”, subliniau reprezentanții API.

Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR
Lucrări pe sectorul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvaniei, Foto: Facebook CNAIR

Contractul pentru finalizarea Autostrăzii A3 Cheţani-Câmpia Turzii a fost semnat în octombrie 2022 cu o asociere austriaco-germană pentru circa 420 de milioane de lei. Constructorii vor avea la dispoziție 21 de luni pentru finalizarea celor 15,7km de autostradă ce au fost deja realizați în proporție de aproape 40% de fostul constructor până la momentul rezilierii contractului din cauza blocajelor.

Licitaţia actuală a fost lansată în 20.07.2021 şi câştigătorul iniţial, Drum Asfalt-Trameco, a fost contestat de Strabag-Geiger. Instanța a dat dreptate asocierii austriaco-germane, iar CNAIR, după reevaluarea ofertelor, a desemnat în 08.08.2022 asocierea Strabag-Geiger ca fiind noul câştigător.

În martie 2021 contractul pentru realizarea celor 15,7 km de autostradă A3 dintre Chețani și Câmpia Turzii a fost reziliat de către Compania de Drumuri. Contractul fusese semnat în 2015 cu firma românească Straco.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite