Autostrada Lugoj-Deva. Asociaţie: CNAIR acţionează corect şi refuză recepţia unui lot de proastă calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Construim România susţine decizia Companiei Naţionale de Drumuri, care a refuzat recepţia lotului 3 din Autostrada Lugoj-Deva, pe motiv de proastă calitate a execuţiei.

„Asociaţia Construim România a urmărit îndeaproape evoluţia  din jurul lotului 3 al autostrăzii A1, secţiunea Lugoj-Deva. Pe această cale ne arătăm susţinerea faţă de surprinzătoarea determinare a CNAIR, care, în sfârşit, acţionează corect şi refuză recepţia unui lot de autostrada pe motiv de proastă calitate a execuţiei. Considerăm că decizia de reziliere a contractului este justificată în acest caz şi sperăm că este un prim pas în trecerea la construcţia unor autostrăzi conforme, aşa cum România merită şi are mare nevoie”, arată Asociaţia, într-un comunicat.

În acelaşi timp, însă, reprezentanţii Asociaţiei susţin că nu înţelege insistenţa cu care ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a impus celor două companii (CNAIR şi COMSA) termenul de 12 august în vederea recepţiei în condiţiile în care problemele de pe acest lot de autostradă erau foarte bine cunoscute de către dânsul.

Calitatea de construcţie a autostrăzilor din România este între proastă şi extrem de proastă, subliniază Asociaţia, care aminteşte că, practic, din întreaga reţea de 828 km, doar puţin peste 60 km sunt construiţi la o calitate acceptabilă pentru o autostradă europeană.

„Construcţia proastă a terasamentelor şi rambleelor a devenit normă în România. Aproape că nu există tronson de autostradă care să nu prezinte denivelări în carosabil ori acces pe poduri sau viaducte fără «scară» la intrarea pe pod. Proasta calitate este atât de generalizată încât a ajuns sa fie considerată normală. Nu, nu este normală”, susţine Asociaţia.

Potrivit ei, niciuna dintre problemele de calitate vizibile ale lotului 3 Lugoj-Deva, atent documentate de membri ai comunităţii, nu sunt minore.

„Toate sunt probleme de calitate pentru care în Occident, acolo de unde provin mare parte din constructori, lucrările ar fi închise pe termen nedefinit până la reconstrucţia totală şi conformă pe cheltuiala constructorului. Pentru că altfel, la vitezele de circulaţie specifice autostrăzii, fiecare defect reprezentă un pericol care poate duce la accidente. Ori pe autostrăzi este foarte uşor ca o simplă tamponare să escaladeze rapid la zeci de vehicule implicate şi să rezulte în răniţi grav şi morţi.

Este un lucru pe care autorităţile occidentale îl iau extrem de serios atunci când vine vorba de infrastructură. Şi, de aceea, de exemplu COMSA, nu şi-ar permite niciodată sa comită în ţara ei de origine (Spania) bătaia de joc pe care a comis-o în România la construcţia autostrăzii Lugoj – Deva Lot 3, tronson pe care nimic nu e sigur, de la versanţii care curg, la terasamentul care conţine mâl şi vegetaţie putrezită”, explică Asociaţia.

Cu toate acestea, deşi Construim România susţine CNAIR în demersul de a refuza recepţia tronsonului de autostradă Lugoj – Deva Lot 3, Asociaţia critică în acelaşi timp dubla măsura de a recepţiona Lugoj – Deva Lot 4, care are probleme grave structurale şi a fost construit cu soluţii inadecvate, ceea ce va duce rapid la tasări în exploatare ale terasamentului absurd de înalt, pe lângă riscul prăbuşirii versantului de la Bretea Mureşană peste autostrada A1.

„Problemele grave de calitate a construcţiei de pe Loturile Lugoj – Deva Lot 3 şi Lot 4 nu fac decât să se adauge şirului din ce în ce mai lung de puncte în care A1 este ameninţată să se surpe sau să fie îngropată de versanţi”, susţine Asociaţia.

Reprezentanţii Construim România subliniază că „este timpul ca România să nu mai accepte autostrăzi de mâna a doua”.

„Există numeroase probleme cu Lotul 3, probleme cunoscute de mai mult timp, unele încă din fazele incipiente ale construcţiei când efectiv terasamentul o lua la vale, dar care nu au fost remediate sau au fost prost adresate de către constructor, precum: scurgeri de apă prost sau incomplet realizate, terasament afectat de scurgerile de apă, apă care izvorăşte din terasamentul autostrăzii, porţiuni cu «valuri» şi alte probleme. Astfel, solicităm pe această cale CNAIR să facă publice rapoartele cu neconformităţile de pe Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, precum şi Anexa de la momentul recepţiei Lotului 4 ale aceleaşi autostrăzi”, conchide Asociaţia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite