Asigurătorii lansează #Antighinion, o campanie care pune în lumină superstiţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pisica neagra

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a lansat astăzi campania #ANTIGHINION, cea mai recentă iniţiativă a industriei locale de profil cu privire la rolul şi importanţa asigurărilor în viaţa de zi cu zi a românilor.

Campania pune în lumina reflectoarelor superstiţiile - o parte a cotidianului şi, totodată, o trăsătură comună a oamenilor de pretutindeni, care încearcă astfel să îşi explice neprevăzutul şi să îi atribuie cauze miraculoase. Prin contrast cu acestea, asigurările sunt o metodă dovedită de a combate „ghinionul” şi urmările sale.

„Numitorul comun este că atât superstiţiile, cât şi asigurările ne determină să luăm în calcul neprevăzutul. Deşi orice măsură de protecţie este binevenită, ca specialişti în risc, credem cu tărie că trebuie să completăm abordările tradiţionale cu o poliţă de asigurare – o soluţie ,verificată şi testată’ care ne poate oferi protecţia de care avem cu adevărat nevoie”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR.

Campania este lansată în colaborare cu sociologul Gelu DUMINICĂ, care interpretează narativul superstiţiilor în societate şi discută despre modul în care acestea se manifestă în mentalul colectiv. 

„Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi s-a lovit de o superstiţie, pentru că sunt parte integrantă a vieţii noastre. De fiecare dată când ni se întâmplă vreun necaz, tindem să spunem că ‚aşa a fost să fie’. De cele mai multe ori, însă, omitem să realizăm că ceea ce ni s-a întâmplat este şi pentru că nu ne-am gândit că ‚paza bună, trece primejdia rea’ ”, a declarat Gelu DUMINICĂ. 

Campania se adresează publicului larg, printr-o abordare 360, fiind prezentă atât în mass-media, cât şi în online sau social media. În acelaşi timp, va fi susţinută de Asiguropedia.ro, portal dedicat informării consumatorilor, urmărind să surprindă faptul că atât asigurările, cât şi superstiţiile servesc unui scop comun: de a trece cu bine peste evenimentele neplăcute. 

Prin #ANTIGHINION, UNSAR continuă seria campaniilor de educare şi conştientizare cu privire la rolul şi utilitatea asigurărilor. Anul trecut, UNSAR a derulat campania #OAMENIIdinAsigurări, care a vorbit despre contribuţia pe care oamenii din industria de asigurări o au la bunăstarea şi protecţia comunităţilor din România. Totodată, UNSAR derulează, în fiecare an, campanii de conştientizare cu privire la rolul asigurărilor de viaţă, de sănătate sau de proprietăţi, dar şi campanii de educaţie şi prevenţie rutieră.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite