Asiguratorii au oferit despăgubiri de 4 milioane de lei pentru bunurile afectate de fenomene electrice

0
Publicat:

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au achitat anul trecut despăgubiri de aproape 4 milioane lei doar pentru bunurile afectate de scurt-circuite sau fluctuaţii de tensiune, în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe.

colaj foto contor și stâlpi de înaltă tensiune
Despăgubiri de 4 milioane de lei, pentru bunurile afectate de scurt-circuite Foto: Shutterstock

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, în fiecare zi calendaristică, din 73 de dosare de daună despăgubite în baza asigurărilor facultative de locuinţe, 5 sunt pentru pagube provocate bunurilor de fenomenele electrice, arată o analiză a nivelului asociației, cu toate că doar o locuință din cinci este și asigurată.

Totodată, potrivit celei mai noi cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR, doi din cinci români ştiu şi că daunele cauzate bunurilor din locuinţă de un scurt-circuit sau de o fluctuaţie de tensiune pot fi acoperite de o asigurare facultativă pentru locuinţă.

O locuinţă asigurată înseamnă mai mult decât protejarea bunurilor fixe. Vorbim despre asigurarea unui nivel de trai care să ne ofere momente fericite alături de cei dragi, în siguranţă”, declară Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Asigurările facultative, în funcţie de acoperirile dedicate alese, sunt esenţiale pentru a face faţă unei game largi de evenimente nedorite. Fie că vorbim despre simple reparaţii, înlocuiri ale bunurilor afectate după un eveniment nefericit, de acoperirea unor despăgubiri ca urmare a unor incidente de care suntem răspunzători sau chiar de reconstrucţia sau de achiziţia unei noi locuinţe (în cazul în care vorbim despre o catastrofă) - asigurarea facultativă este soluţia potrivită pentru orice român care îşi doreşte să fie #sigurACASĂ.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a fost înfiinţată în 1994. UNSAR reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări.

Asigurările reprezintă un sector - cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1.8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele dezvoltate fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite