Asiguratori atrag atenţia că proiectul de plafonare a tarifelor de referinţă la RCA riscă să atragă o nouă procedură de infringement asupra României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Proiectul care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA nu este în concordanţă cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi cu legislaţia europeană incidentă în domeniul asigurărilor şi riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislaţiei RCA, avertizează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR),

„Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România a luat notă cu îngrijorare şi suprindere de propunerea legislativă depusă la Senat pe 15 noiembrie, care prevede modificarea Legii 132/2017 privind RCA, în sensul plafonării preţurilor RCA la tarifele de referinţă ale ASF - Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). 

Proiectul, care menţionează că este bazat pe o serie de informaţii oferite de „conciliatori", nu este în concordanţă cu Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene şi cu legislaţia europeană incidentă în domeniul asigurărilor, şi riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României în domeniul legislaţiei RCA. 

Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României şi nicidecum generarea unor noi încălcări ale legislaţiei europene prin legislaţia naţională", precizează reprezentanţii organizaţiei.

UNSAR mai susţine că varianta de calcul propusă în proiectul de plafonare a tarifelor RCA este incompletă, „căci menţionează o serie de cifre care nu se regăsesc în argumentaţie".

„Mai mult, nu ia în considerare faptul că o societate de asigurare trebuie să suporte financiar, suplimentar faţă de despăgubirile plătite şi rezervele constituite (conform legislaţiei şi politicii interne de management al riscului) şi taxe de funcţionare, contribuţii la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, cheltuielile de distribuţie şi administrare, şi nu numai.”, a explicat sursa citată.

Conform UNSAR, acelaşi calcul face referire la o daună medie pe clasa asigurărilor RCA de 8.000 lei. Însă, conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări în semestrul I 2021, dauna medie RCA în prima jumătate a anului s-a ridicat la 9.128 lei, iar dauna medie pentru vătămări corporale este 67.566 lei. 

„Fireşte, orice operaţiune matematică subsecventă nu poate fi considerată a fi corectă.”, precizează reprezentanţii UNSAR.

Potrivit acestora, în expunerea de motive a proiectului se mai menţionează şi că profitul asigurătorilor pe linia RCA ar fi de 50%. 

„Datele oficiale contrazic, însă, clar aceste afirmaţii. Astfel, indicatorii publicaţi de ASF privind rata daunei RCA arată că la fiecare 100 lei încasaţi din RCA, o companie de asigurări are nevoie, suplimentar, de încă cel puţin 9 lei pe care trebuie să îi aducă pentru a plăti daunele şi a constitui rezerve de daună adecvate", susţin oficialii UNSAR.

Sursa citată mai arată că, la această rată a daunei se adaugă taxele de funcţionare, contribuţiile la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare.

„Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a ajuns în acest interval de timp la peste 142% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări în semestrul I 2021, pag. 29) - adică acţionarii asigurătorului trebuie să vină cu bani pentru a susţine activitatea de asigurări RCA. Subliniem că orice valoare a ratei combinate tehnice de peste 100% arată că o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri).”, notează Uniunea.

Conform UNSAR, în acest context afirmaţia privind profiturile pe segmentul RCA este una incorectă, fapt confirmat şi de faptul că doar 8 companii de asigurări din România din 28 sunt autorizate să vândă asigurări RCA în prezent, în condiţiile în care, deşi numărul vehiculelor înmatriculate în România a crescut de la an la an, numărul asigurătorilor interesaţi să practice această formă de asigurare s-a restrâns.

„Nu în cele din urmă, ne exprimăm încrederea în Parlamentul României că orice modificare legislativă va fi făcută cu respectarea legislaţiei europene în materie, a principiilor tehnice ce guvernează domeniul asigurărilor şi numai după o atentă analiză. În acest context, industria de asigurări a fost şi va continua să fie un partener pentru crearea unui cadru legislativ care să îmbunătăţească funcţionarea pieţei de asigurări", a adăugat sursa citată.

Proiectul poate fi consultat aici

Citeşte şi: Un proiect de lege pentru plafonarea preţului RCA a fost depus la Senat. Amenzile pentru asigurători ar putea creşte de 10 ori

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite