Amazon renunță la plata cu palma: era nevoie de 1.000 de angajați care să urmărească automatizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnologiile care înlocuiesc mișcările repetitive pot fi benefice doar dacă pe lângă mega investițiile făcute în automatizare nu este nevoie și de alți zeci sau sute de angajați care să supravegheze.

Sediul al Amazon
Amazon a renunțat la plata produselor cu palma

În septembrie 2020, Amazon anunța că a introdus plata contactless cu palma în locul cardului bancar.

n majoritatea spaţiilor comerciale, Amazon One ar putea deveni o metodă alternativă de plată sau o opţiune de card de fidelitate cu un dispozitiv la casă alături de sistemul tradiţional de plată", explica atunci Dilip Kumar, vice-preşedintele pentru vânzări cu amănuntul şi tehnologie al companiei Amazon.

Kumar a informat, de asemenea, că Amazon One ar putea fi utilizat pentru intrarea publicului pe stadioane sau pentru accesul la locul de muncă al angajaţilor.

Descrisă de Amazon drept "rapidă, fiabilă şi sigură", tehnologia foloseşte algoritmi personalizaţi pornind de la o imagine a mâinii pentru a crea o "semnătură unică cu palma".

Clienţii care doresc să se înregistreze trebuie să aibă un număr de telefon mobil şi un card bancar.

Acum, la aproape patru ani de la implementare, Amazon a anunțat că renunță la această tehnologie, denumită ulterior Just Walk Out, pe care vrea să o înlocuiască cu cărucioare inteligente, potrivit AP News.

Just Walk Out era compusă dintr-un set de tehnologii, precum senzori, camere video şi supraveghetori umani, prin care erau verificate produsele cumpărate de clienţi.

Apoi, la ieşirea din magazin, plata se făcea automat, după scanarea palmei, banii fiind retraşi automat de pe cardul asociat contului Amazon.

Tehnologia s-a lovit, însă, de probleme încă de la început. Deşi Amazon vorbea de un proces complet automatizat, în realitate, peste 1.000 de oameni urmăreau camere de securitate pentru a se asigura că niciun client nu pleacă cu mai multe produse decât a plătit.

Cu toată tehnologia şi oamenii din spatele camerelor, de multe ori apăreau neconcordanţe care obligau clienţii să ajungă tot în faţa unui casier pentru a descurca situaţia.

O altă chestiune luată în calcul de gigantul american a fost cea a costurilor. Întregul sistem costa foarte mult pentru a fi instalat şi operat.

În plus, a existat şi problema intimităţii, deoarece sistemul colecta o mare cantitate de date personale, inclusiv biometrice. Compania se confurntă deja cu un proces în New York, în care este acuzată că a colectat aceste date fără a-şi înştiinţa clienţii.

Amazon a încercat să-şi reducă pierderile, vânzând tehnologia altor lanţuri de magazine, însă, acestea nu s-au înghesuit să o cumpere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite