Al doilea restaurant Taco Bell din România se deschide mâine. Cadouri-surpriză pentru primii 100 de clienţi
0
Taco Bell deschide mâine cel de-al doilea restaurant din România, în Mega Mall din Capitală. Fanii sunt aşteptaţi cu surprize.
Primul restaurant, cel din Băneasa, a fost deschis în prima parte a lunii octombrie, iar brandul este gata pentru cel de-al doilea capitol. Următoarea oprire: Mega Mall, unde un nou restaurant se va deschide mâine, pe 30 noiembrie.
„A fost o călătorie extraordinară până acum şi suntem foarte bucuroşi că fanii au răspuns entuziast la produsele şi la brandul Taco Bell. Este foarte important pentru noi să fim cât mai aproape de ei, aşadar am anticipat dorinţa celor care poate că nu locuiesc sau nu lucrează în zona Băneasa şi îşi doresc să se poată bucura de produse mai des. În ceea ce priveşte locaţia, alegerea a fost una simplă pentru că Mega Mall se află în topul celor mai puternice mall-uri din România. Şi suntem abia la început”, a spus Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Taco Bell.
Mâine, de la ora 11.00, Taco Bell din Mega Mall le pregăteşte fanilor surprize. Primii 100 de clienţi vor primi automat un cadou surpriză la plasarea comenzii. În plus, cei care vin mâine în noul restaurant vor putea câştiga unul dintre cele 50 de premii cool oferite în cadrul unei tombole de o zi: un snowboard, longboard-uri, trotinete, rucsacuri şi gulere Winter X-tubes.
Restaurantul Taco Bell din Mega Mall este situat la etajul al doilea al centrului comercial de pe strada Pierre de Coubertain nr. 3-5. Acesta este rezultatul unei investiţii de 350.000 de euro.
Taco Bell este un lanţ de restaurante de tip „quick service restaurants” (QSR), care oferă produse de inspiraţie mexicană.
Noul restaurant ia startul cu o echipă de 40 de membri pregătiţi să le ofere clienţilor produse de inspiraţie mexicană, de tipul: Crunchy Taco, Cheesy Bacon Fries Burrito, Quesadilla, Crunchwrap Supreme, Nachos Supreme şi Chocodilla.