Ipocrizie sau solidaritate?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Văd în ultimele zile, la diferite emisiuni,  foarte multe dezbateri cu privire la starea economiei şi la măsurile guvernamentale. Aseară, era o dezbatere cu “mari” antreprenori ai ţării care discutau despre ce se întâmplă în acest moment. Am rămas şocat de egoismul şi, pot spune, chiar de cinismul de care au dat dovadă unii dintre ei.

Să spui în aceste zile că situaţia prin care trece mediul de afaceri este generată de factorul politic şi că restricţiile sunt mult prea dure e ceva incredibil în contextul în care ne aflăm. 

Eu provin din rândul antreprenorilor români şi înţeleg foarte bine ce înseamnă să plăteşti angajaţi, să duci în spate toate grijile pentru toţi oamenii pe care îi ai, însă niciodată, repet, niciodată nu am fost orientat exclusiv spre profit. Profitul a fost întotdeauna rezultatul şi niciodată scopul activităţii mele.

Mă întristează să văd că în această perioadă grea, în care la nivel mondial ne confruntăm cu o pandemie care ameninţă vieţile oamenilor, la noi încă sunt oameni de afaceri care se gândesc numai la profitul personal.

Antreprenoriatul, domnilor, nu se face pentru propria persoană, se face pentru oameni şi pentru dezvoltarea unor sectoare! 

Antreprenoriatul nu are ca singur scop creşterea avuţiei personale a unor indivizi, oricum s-ar numi ei.

În aceste zile dificile, cu atât mai mult nu putem discuta despre profituri, discutăm despre oameni, despre cum putem trece cu bine peste această criză sanitară şi financiară.

Aşa că, stimaţi antreprenori români sau de orice naţionalitate, care faceţi business în România şi nu numai, încetaţi să vă mai gândiţi doar la voi şi la modul în care  puteţi face profit.

Haideţi să fim cu toţii solidari cu oamenii din jurul nostru, cu această comunitate numită România, să trecem cu bine peste această criză, să avem pierderi omeneşti cât mai puţine, iar apoi vă puteţi reîntoarce la profitabilitate.

Rolul statului în această perioadă este să salveze vieţile oamenilor, angajaţi, pensionari, studenţi şi chiar oameni de afaceri cum sunteţi voi.

Statul vine cu măsuri care să vă sprijine să puteţi să ţineţi oamenii angajaţi, să îi protejaţi în aceste vremuri grele, să vă puteţi salva de la colaps afacerile pe care le aveţi, nu să faceţi profit.

Dragi antreprenori, este momentul să dăm comunităţii, să ne implicăm pentru binele ei, aşa cum putem fiecare.

Cred că pentru toţi, indiferent de statutul social pe care îl avem, cuvântul de ordine trebuie să fie SOLIDARITATE. Iar dacă toţi vom fi solidari unii cu ceilalţi, sunt convins că vom trece peste această perioadă grea cu pierderi cât mai puţine, de orice natură.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite