Articol publicitar

Aeroportul Internaţional Craiova - modernizare de 100 milioane euro

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul terminal al aeroportului Craiova
Noul terminal al aeroportului Craiova

Aeroportul Internaţional Craiova devine unul dintre cele mai importante obiective de acest fel din România, odată cu extinderea şi modernizarea acestuia. O regiune cu peste 3 milioane de locuitori va beneficia de acest proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

„Este un proiect de anvergură, cu o valoare de 97 milioane euro. La finalul implementării, Aeroportul Internaţional Craiova va avea un nou terminal de pasageri care va putea procesa 2 milioane de pasageri anual. Infrastructura de mişcare va fi extinsă şi modernizată pentru a spori securitatea şi siguranţa aviaţiei şi vom avea o nouă parcare cu aproape 300 de locuri. Noul terminal va fi dotat cu echipamente şi sisteme de control pentru creşterea siguranţei şi securităţii pasagerilor şi a bagajelor acestora. Acest lucru va permite deservirea aeronavelor de tip Airbus A321 şi similare, pentru asigurarea unui punct de legătură aerian stabil şi adecvat ca mărime, ce conectează regiunea Oltenia şi nord-vestul Bulgariei, cu ţările Europei şi ale Orientului Mijlociu”, a precizat Sorin Manda, directorul Aeroportului Internaţional Craiova.

aeroport craiova

Proiectul este cofinanţat şi de Consiliul Judeţean Dolj, instituţie care, în ultimii ani, a direcţionat fonduri consistente pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional Craiova. 

„În ultimii ani am abordat o altfel de strategie la Consiliul Judeţean. Am început să ne canalizăm eforturile către proiecte majore, care generează valoare adăugată din punct de vedere economic şi care produc efecte pozitive pe termen mediu şi lung. Aeroportul este unul dintre cele mai importante astfel de proiecte pentru că este principala poartă de intrare în regiune. Nu ne referim doar la cele cinci judeţe din Oltenia pentru că districtele din nordul Bulgariei şi zona din nord-estul Serbiei se află în aria de captare a Aeroportului Internaţional Craiova. Prin investiţiile pe care le vom demara, vom ajunge la ceea ce ne-am propus să fim: un important pol de dezvoltare economică al României. Odată realizat, noul terminal ne va ajuta să ne atingem obiectivul: acela de a atrage investitori şi turişti, nu numai în judeţul Dolj, ci în întreaga regiune Oltenia”, a declarat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. 

Aeroportul Internaţional Craiova face parte din reţeaua TEN-T globală şi a cunoscut una dintre cele mai mari creşteri ale traficului din întreaga ţară în ultimii ani, odată cu introducerea de curse externe regulate de către un operator privat. Astfel, întreaga regiune din Sud-Vestul României are la dispoziţie cea mai rapidă şi confortabilă cale de transport către alte destinaţii din Europa, beneficiind de creşterea accesibilităţii, a mobilităţii şi a siguranţei traficului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite