Acţiunile Romgaz au marcat o creştere de 15% în prima zi la bursă
0
Acţiunile Romgaz, tranzacţionate sub simbolul SNG, au încheiat şedinţa de la Bucureşti cu 15% peste preţul din ofertă, pe un rulaj de 92,5 milioane de lei, iar volumul de titluri transferate a fost cu puţin sub rulajul certificatelor de depozit (GDR-uri) Romgaz la bursa de la Londra.
Acţiunile Romgaz au intrat marţi la tranzacţionare la 35,85 lei/titlu, cu 19,5% peste preţul la din ofertă, de 30 lei/acţiune. În primele două minute cotaţia din piaţă a urcat până la un maxim de 35,95 lei/titlu, cu 19,83% peste preţul din ofertă.
„Prima oră de tranzacţionare a fost mai efervescentă, iar preţul titlurilor Romgaz s-a încadrat într-un interval surprinzător de îngust. Presiunea a venit parcă atât din partea cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor, aspect care a determinat o volatilitatea sub aşteptări. Cele două pieţe (Bucureşti şi Londra) au avut un ritm diferit din punctul de vedere al evoluţiei volumelor tranzacţionate, fapt pentru care mă îndoiesc că azi s-a încercat un arbitraj, însă este forte posibil ca pe viitor să avem astfel de operaţiuni. Probabil că şi în zilele următoare Romgaz va fi în centrul atenţiei investitorilor, dar mă aştept ca lichiditatea să fie în scădere. Referitor la preţ, sigur că există şanse ca acesta să atingă un nou maxim, însă cred că sunt şanse mai mari ca acesta să nu se abată mult de la intervalul în care s-a tranzacţionat astăzi“, a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, potrivit Mediafax.
La închiderea pieţei principale, acţiunile Romgaz erau cotate la 34,5 lei, cu 15% peste preţul din ofertă. Cotaţia este, totodată, cu 18,55% şi, respectiv, cu 21% peste preţurile la care investitorii de retail au cumpărat acţiunile cu discount (3% şi 5%).
Majoritatea titlurilor din ofertă au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.
Aproape o treime din volumul de acţiuni Romgaz tranzacţionate marţi a fost asigurat de operaţiunile realizate în primele 20 de minute. Investitorii au transferat în total 2,667 milioane de acţiuni, reprezentând 4,61% din titlurile vândute în ofertă şi 0,69% din capitalul social al companiei.
În total au fost realizate 4.040 de operaţiuni, în valoare cumulată de 92,5 milioane lei (20,7 milioane euro). Suma reprezintă 85% din lichiditatea bursei, de 108,5 milioane lei (24,3 milioane euro).
Pe piaţa de la Bucureşti pot fi tranzacţionate acţiuni reprezentând 9,79% din toate titlurile Romgaz, iar 5,21% din acţiunile companiei sunt disponibile prin GDR-uri la Londra. Statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz, pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro), aceasta fiind cea mai mare ofertă derulată în istoria Bursei de la Bucureşti.
Pe aceeaşi temă
Romgaz va exploata concesiuni de gaze naturale în Marea Neagră împreună cu o serie de noi parteneri şi va intra inclusiv pe proiecte de extracţie a gazelor de şist, orice companie străină care extrage resurse româneşti urmând a avea obligaţia de a avea ca partener o companie din ţara noastră, a declarat, la Adevărul Live, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.
Privatizările în România - bile albe de la analiştii internaţionali
The Financial Times apreciază vânzarea acţiunilor Romgaz drept prima privatizare de succes din ultimul timp. Prestigioasa publicaţie subliniază că România a realizat cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie şi una din cele mai importante din Europa de Est.
Banii din privatizări merg în consum, nu în investiţii
Sumele încasate de Guvern din vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile de stat sunt cheltuite pentru consumul curent şi nu sunt virate într-un fond special pentru investiţii.
Hidroelectrica va fi listată după modelul Romgaz
Producătorul de energie Hidroelectrica va fi listat după modelul de succes al Romgaz, pachetul de acţiuni fiind suplimentat de la 10% la 15% din titlurile companiei.
Oferta de acţiuni Romgaz (SNG), cea mai mare din istoria României, a fost închisă cu succes, micii investitori trimiţând atât de multe ordine de cumpărare, încât nici nu ar mai fost nevoie de subscrierile investitorilor străini. În ciuda acestui fapt, investitorii de retail locali vor primi, cel mai probabil, cel mult un sfert din acţiunile scoase la vânzare, situaţie care i-a înfuriat atât pe aceştia, cât şi pe brokeri.
Listarea Romgaz: statul a obţinut peste 380 de milioane de euro, aproape de maximul vizat
Romgaz a vândut 15% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde de lei (534 de milioane de dolari sau 382,8 milioane de euro), aproape de maximul vizat. Tranşa destinată investitorilor mici a fost majorată de la 15% la 20% din totalul ofertei, iar investitorii instituţionali din străinătate au preluat 60% din ofertă.