Accizele cresc cu aproape 5% peste cursul din 2012 şi aduc venituri mai mari cu 3,4 miliarde de lei
0Accizele vor creşte anul viitor cu 4,77%, rata medie anuală a inflaţiei calculată în septembrie, Guvernul anticipând că va încasa suplimentar la buget de 3,44 miliarde lei din această indexare, din creşterea accizelor la benzină şi motorină şi din interzicerea primelor la vânzarea de tutun şi alcool.
Guvernul anticipează un plus de venituri din accize de 3,44 miliarde lei (aproape 800 milioane de euro), rezultat din indexarea nivelului actual cu rata medie a inflaţiei la septembrie, de 4,77%, şi majorarea accizei la benzină şi motorină şi kerosen cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unui proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal obţinut de MEDIAFAX.
"Urmare a rezultatelor negocierilor Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, din data de 4 noiembrie 2013 a fost convenit ca în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea în lei a accizelor şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit titlului VII în echivalent euro pe unitatea de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică, până la data de 15 octombrie. Pentru anul 2014, media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 este de 104,77%", se arată în documentul citat.
Totodată, a fost convenită şi o creştere a accizelor cu 7 eurocenţi/litru, la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv pentru benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen.
Din modul de calcul descris mai sus rezultă că accizele pentru 2014 vor fi calculate pe baza cursului de schimb din octombrie 2012, adică la nivelul actual se va adăuga o cotă de aproape 5%.
Suma calculată ca plus de venituri din accize, de 3,44 miliarde lei, cuprinde atât impactul indexării cu rata inflaţiei şi majorării accizelor la combustibili cu 7 eurocenţi pe litru, cât şi măsura de interzicere a comercializării cu prime a produselor alcoolice şi din tutun.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că accizele vor fi indexate de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb, confirmând informaţiile publicate în urmă cu câteva zile de MEDIAFAX.
Surse oficiale au declarat săptămâna trecută că nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de BCE la 1 octombrie, care în acest an a fost sub cel din 2012.
Banca Centrală Europeană a aunţat la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.
Modificarea metodologiei de calcul a accizelor a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
Veniturile din accize au fost estimate pentru acest an la ultima rectificare bugetară la 20,9 miliarde lei, respectiv 3,3% din PIB.