Accidentul de la Rafinaria Petrobrazi: Un angajat a murit, celălalt e în spital. Precizările OMV Petrom

0
Publicat:

Unul dintre angajații care au fost răniți pe 1 Mai în incidentul produs la Rafinăria Petrobrazi a murit, cel de-al doilea fiind în continuare internat în spital, a informat miercuri OMV Petrom.

Rafinăria Petrobrazi
Unul dintre cele două persoane accidentate în incidentul de la Rafinăria Petrobrazi a murit

„Din păcate, una dintre persoanele implicate în incidentul care a avut loc pe 1 mai la rafinăria Petrobrazi a decedat. Este vorba despre un bărbat în vârsta de 59 de ani, salariat al unuia dintre contractorii angajați în revizia rafinăriei. Acesta fusese transportat de urgență, cu elicopterul, către un spital din Capitală, imediat după producerea incidentului.

Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Suntem în permanentă legătură cu contractorul pentru a ne asigura că familia beneficiază de tot sprijinul în aceste momente dificile.

O a doua persoană implicată în incident este internată, în stare stabilă. Ne exprimăm speranța pentru o recuperare rapidă.

A fost constituită o echipă de investigație independentă, iar echipa rafinăriei cooperează îndeaproape cu autoritățile pentru a determina cauzele incidentului.

Menționăm că rafinăria se află în prima săptămână a unui proces de revizie a cărui durată este de șase săptămâni. Între timp, toate lucrările similare din cadrul rafinăriei au fost suspendate.”, au precizat pentru „Adevărul” reprezentanți ai OMV Petrom.

La data de 1 Mai, în jurul orei 15:00, un incendiu a avut loc în cadrul rafinăriei. Incendiul a fost stins. În urma incidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, două dintre ele fiind transportate la spital. Echipa de răspuns la situații de urgență a companiei a fost mobilizată, a coordonat operațiunile de asistență și este în contact cu toate autoritățile relevante.

Poliţia Prahova a deschis un dosar penal în urma incendiului soldat cu victime care a avut loc, luni după-amiază, la rafinăria Petrobrazi, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, anchetatorii fac cercetări pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite