A început Rabla 2022. Câte dosare au fost depuse, ce fonduri sunt disponibile şi care sunt noutăţile
0Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că, până în prezent, au fost depuse 47 de dosare pentru programul Rabla Clasic, în valoare de 1.440.000 de lei, respectiv 72 de dosare pentru Rabla Plus, în valoare de 5.559.500 de lei.
Potrivit sursei citate, fondurile disponibile pentru Rabla Clasic sunt de peste 16 milioane de lei (16.060.000 lei), iar pentru Rabla Plus de peste 20 de milioane de lei (20.940.500 lei).
Ministerul Mediului a anunţat că programele Rabla Clasic şi Rabla Plus - ediţia 2022 au început marţi, la ora 10.00, cu cel mai mare buget din istorie: 1,24 miliarde lei.
Potrivit datelor transmise în urmă cu câteva zile de AFM, persoanele fizice se pot adresa de marţi, 08.02.2022, producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar din aceeaşi dată, persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.
Conform sursei citate, în ediţia de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări.
În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România.
De asemenea, a fost eliminat termenul de 60 zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanţii având posibilitatea de a-l casa/radia până la emiterea facturii autovehiculului nou.
Pentru achiziţionarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adauga:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
„Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 300 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziţie a autovehiculului nou.”, mai explică AFM.
În cadrul Programului Rabla Plus s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum două autovehicule uzate.
Potrivit sursei citate, cuantumul finanţării este de:
- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
- 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.
Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituţiei, www.afm.ro, la secţiunile programelor.