Un spectacol de Matei Vişniec este pus în scenă la Festivalul de teatru de la Roma

Un spectacol de Matei Vişniec este pus în scenă la Festivalul de teatru de la Roma

Regizorul de teatru Matei Vişniec

Reprezentaţiile „Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia“, de Matei Vişniec, şi „Tinereţe fără tinereţe“, regizat de Eliana Cantone, vor fi urmărite de publicul italian la cea de-a patra ediţie a Festivalului de teatru „TeatROmania_emersioni sceniche", care debutează vineri la Roma.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ediţia din 2014 a festivalului are scopul de a consolida continuitatea iniţiativei estivale în Roma dedicată dialogului intercultural şi pluralismului limbajului scenic.

Proiectul s-a născut în anul 2010, din iniţiativa comună a două asociaţii culturale, Telluris Asociati din Pontedera şi FIRI (Forumul Intelectualilor Români din Italia) din Roma, în colaborare cu Accademia di Romania, care găzduieşte manifestarea în spaţiile sale.

Provocarea este aceea de a stimula dialogul italian-român în ceea ce priveşte teatrul ca loc privilegiat de studiu, comparaţie şi partajare: o posibilitate de întâlnire între companii teatrale, artişti şi public care permit aprofundarea cunoştinţelor reciproce. Nu este vorba doar de a găzdui o serie de spectacole ale teatrelor străine sau din Est, ci de a aduce pe aceeaşi scenă companii şi artişti proveniţi din teatre tradiţionale diverse, capabili să ofere publicului din Roma evenimente culturale de calitate şi relevante pentru compararea criticii cu contemporaneitatea.

După marele succes de anul trecut, propunerea artistică a celei de-a patra ediţii, care se va încheia duminică, include spectacole care evidenţiază alegeri dramaturgice inovatoare, precum "Despre sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia/ Del sesso della donna come campo di battaglia nella guerra di Bosnia", de Matei Vişniec, interpretată de Irina Bodea Radu şi Bianca Holobuţ, o dramă despre femei şi războiul din Bosnia.

„Tinereţe fără tinereţe“, pornind de la opera lui Eliade

Un alt spectacol prezentat va fi „Aşteptând-o pe Alice/ Aspettando Alice", de şi cu Oana Mardare, în regia lui Doru Taloş, aparţinând companiei independente Atelier45 din Cluj. Noutatea acestui an este spectacolul dedicat copiilor şi familiilor "Umbre în pădure/ Ombre nel bosco", al companiei Telluris Associates, inspirat din lumea de vis a basmelor tradiţionale ale Europei de Est. Un spectacol fascinant de lumini şi umbre, în care personajele reale sau imaginare vorbesc de o posibilă întâmplare care a avut loc, în care intuiţia şi instinctele sunt necesare pentru a descoperi lucrurile adevărate şi pentru a deveni gardienii focului de creaţie a unei noi şi aprofundate cunoaşteri ale ciclurilor de viaţă, moarte şi renaştere a naturii. O atenţie îndreptată asupra publicului tânăr al Festivalului teatROmania, pentru care compania Telluris îşi dedică o mare parte din activităţile sale de formare şi de producţie.

O altă întâlnire cu lumea de basm este reprezentată de spectacolul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte/ Giovinezza senza vecchiaia e vita senza morte", în premieră absolută, produsă de compania Wasabi Milano, în colaborare cu teatROmania_emersioni sceniche, de şi cu Vlad Scolari, Alice Protto (voce), muzică live de Federico Branca Bonelli. O poveste unică în cultura românească, prezentată sub forma unui studiu iniţial - o lectură cu muzică şi voci care vor permite publicului să exploreze povestea, pentru a înţelege sensul său şi pentru a se cufunda într-o nouă imaginaţie fantastică. În acest fel, compania Wasabi continuă călătoria în spaţiul de mediere culturală între Est şi Vest, care este cultura română, cu o producţie realizată în colaborare cu Festivalul.

În cele din urmă, „Tinereţe fără tinereţe/ La favola di un'altra giovinezza", un regizat şi interpretat de Eliana Cantone, propune o interacţiune între literatură, film şi teatru pornind de la naraţiunea lui Mircea Eliade şi filmul omonim regizat de Francis Ford Coppola. O poveste neobişnuită şi paradoxală, o călătorie într-un mod ironic şi visător pentru a căuta o doua şansă la viaţă, la o altă tinereţe. Un basm al eternei reîntoarceri, care analizează dimensiunea mistică şi metafizică a vieţii de zi cu zi. Vocea actriţei redă drumul printr-un experiment sonor începând de la dialect, trecând la melodie, apoi de la incantaţie, la sunetul pur. Muzica este interpretată live de Elisa Fighera.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările