Actorul George Ivaşcu, propus ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, conduce Teatrul Metropolis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Ivaşcu
George Ivaşcu

Actorul George Ivaşcu, ministru desemnat pentru Cultură şi Identitate Naţională, este profesor asociat doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) şi manager al Teatrului Metropolis, pe care l-a şi înfiinţat.

Lui George Ivaşcu i-ar fi placut sa se faca medic, mecanic de locomotiva sau poate pilot. A ales însa sa viseze, si a reusit. Actorul George Ivascu a realizat o performanta demna de invidiat. A cladit în Bucuresti primul teatru de dupa `89.

"Eu fac actorie pentru ca e cea mai frumoasa profesie. Îti da sansa de a ramâne un copil toata viata si de a te juca de-a hotii si vardistii, plus ca e o sansa imensa de a trai si alta existenta decât propria ta existenta. Actoria e coloana mea vertebrala. Asta ma tine în viata. Asta îmi place cel mai tare. E adevarat ca trebuie sa îi multumesc lui Dumnezeu ca la 40 de ani mi s-a dat aceasta frumoasa si interesanta povara de a construi un teatru. Cred ca orice actor, orice regizor, orice om de teatru îsi doreste aceasta sansa. Eu nu cred ca sunt un director, eu sunt un actor care are grija de un teatru" spune George Ivaşcu.

George Vladimir Ivaşcu s-a născut în Bucureşti, pe 15 februarie 1968. Din anul 1993, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (azi U.N.A.T.C.), a început să joace pe scena Teatrului de Comedie, iar din anul 1996, pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

În anul 2007 a fondat Teatrul Tineretului Metropolis, al cărui director este în prezent, instituţie subordonată Primăriei Municipiului Bucureşti.

Între rolurile pe care George Ivaşcu le-a interpretat de-a lungul timpului se numără: Crăcănel în „D-ale carnavalului”, de I.L.Caragiale, în regia lui Mihai Manolescu, Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, de I.L.Caragiale, în regia lui Alexandru Tocilescu, Brânzovenescu, în aceeaşi piesă, regizată de Grigore Gonţa, Don Juan în spectacolul „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, de Theodor Mazilu, regizat de Mihaela Gaita, Jimmy Porter în „Priveşte înapoi cu mânie”, de John Osborne, regizat de Alice Barb, şi Nae Gheorghidiu în „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, în regia Cătălinei Buzoianu.

Actorul a jucat şi în filme, precum „Asfalt Tango” (1995), „Modigliani” (2004), „Cuscrele” (2005), „Bunraku” (2010) şi „Ultimul zburător” (2014).

Potrivit declaraţiei de avere publicată în iunie 2017, George Ivaşcu deţine o casă în localitatea Baloteşti, achiziţionată în anul 2015, tablouri, antichităţi şi instrumente muzicale, dobândite în perioada 1990 - 2015, în valoare de 5.000 de euro, un cont bancar cu un sold de peste 154.000 de lei şi patru împrumuturi, dintre care două în euro (totalizând 66.000 de euro) şi alte două în lei (totalizând 85.000 de lei).

De la Teatrul Metropolis, Ivaşcu a avut venituri financiare - în anul fiscal 2016 - de 54.864 de lei, iar de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, 38.096 de lei.

Ivaşcu este membru - fără beneficii financiare - al patru asociaţii, între care „Quo Vadis România”, Marea Loja Nationala din Romania şi „Griviţa 53”.

După investitură, George Ivaşcu este al 26-lea nume care va ocupa funcţia de ministru al Culturii în ultimii 28 de ani, potrivit news.ro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite