Premieră: Egiptul anunţă că a descoperit 59 de sarcofage intacte

Premieră: Egiptul anunţă că a descoperit 59
de sarcofage intacte

FOTO Arhivă

Un număr de 59 de sarcofage în stare perfectă de conservare au fost descoperite în necropola de la Saqqara, la sud de Cairo, unde au fost îngropate acum mai mult de 2.500 de ani, şi alte puţuri rămân neexplorate, au anunţat sâmbătă arheologii, scrie AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acum aproape trei săptămâni am găsit 13 sarcofage sigilate şi intacte iar săptămâna următoare, am anunţat alte 14”, a indicat Khaled el-Enani, ministrul egiptean al Tursimului şi al Antichităţilor. 

„Anunţăm astăzi că 59 de sarcofage au fost retrase din puţuri”, a declarat el la locul descoperirii realizate în apropiere de celebra piramidă a lui Djoser construită acum 4.700 de ani şi prima din era faraonică.            

Potrivit ministrului, acesta este doar începutul căci „un număr necunoscut de sarcofage” se află în alte puţuri. 

„Acesta nu este sfârşitul, consider că este începutul unei mari descoperiri”, a lansat el, precizând că sarcofagele din lemn datează probabil din a 26-a dinastie a Egiptului Antic, în jurul secolelor VI şi VII înainte de Hristos. 

Sarcofagele, acoperite de desene complexe în culori vii precum şi de hieroglife, trebuie să fie transportate la Grand Egyptian Museum (GEM) a cărui inaugurare este prevăzută la sfârşitul anului a fost amânată pentru 2021. 

Situl Saqqara, care se află la 25 de kilometri sud de piramidele de pe Platoul Giza, adăposteşte necopola capitalei Egipt, fosta Memphis. Este clasat în patrimoniul mondial al Unesco. 

Este prima descoperire de când pandemia de coronavirus a afectat Egiptul, care a dus la închiderea muzeelor şi a siturilor arheologice timp de trei luni.                

Săpăturile de la Saqqara au scos la lumină în ultimii ani comori arheologice precum şi numeroase animale mumificate (şerpi, păsări, scarabei).                

Egiptul speră ca toate descoperirile şi noul său muzeu să redinamizeze turismul afectat de instabilitatea politică şi de atentatele de după revoluţia din 2011, care l-au îndepărtat de la putere pe Hosni Mubarak, şi de pandemie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările