Războiul de la Operă continuă. Andrei Şerban răspunde acuzaţiilor lui Ioan Holender

Războiul de la Operă continuă. Andrei Şerban răspunde acuzaţiilor lui Ioan Holender

Andrei Şerban şi Ioan Holender

Ioan Holender, fost director al Operei de Stat din Viena şi ex-director artistic al Festivalui Enescu, a acuzat public Opera Naţională pentru echipa adusă după „ruşinoasa izgonire a cuplului Kobborg-Cojocaru de la conducerea baletului ONB“, într-o scrisoare publicată de dcnews.ro. Andrei Şerban a răspuns, pe acelaşi site: „Nu e cazul să mă justific, pentru că marea majoritate a spectatorilor au ovaţionat cu pasiune“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioan Holender vorbeşte despre situaţia de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), aducând acuzaţii grave artiştilor invitaţi de instituţie, într-o scrisoare publicată pe dcnews.ro.

UPDATE:"Opera Naţională Bucuresti, instituţie de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale prin doamna Beatrice Rancea, manager interimar, vă informează că nu răspunde articolelor tendenţioase, false şi lipsite de substanţă, de natură a afecta activitatea instituţiei aduse în spaţiul public de diferite persoane precum cele apărute în ultima perioadă", se arată într-un comunicat de presă. De asemenea, instituţia anunţă că va acţiona în judecată persoanele care calomniază şi defăimează ONB şi pe artiştii acesteia.

Nemulţumirile lui Ioan Holender

 "După ruşinoasa izgonire a cuplului Kobborg-Cojocaru de la conducerea baletului ONB, întărită apoi de răzvrătiri ultranaţionaliste, de o grevă scandaloasă şi neîntemeiată a orchestrei şi culminând cu demisia Ministrului Culturii de la acel moment – Vlad Alexandrescu, Corina Şuteu – învestită Ministru al Culturii în timpul fostul guvern tehnocrat, a numit-o în funcţia de Director Interimar al prestigioasei instituţii "Opera Naţională Bucureşti" pe fosta balerină şi doamnă Director de la Iaşi, Beatrice Rancea“, spune Ioan Holender.

Neştiind altceva în afară de ceea ce a făcut la Iaşi, Beatrice Rancea l-a adus şi la Bucureşti pe Andrei Şerban, odată cu producţiile pe care acesta le prezentase deja acolo, dupa ce în trecutul îndepărtat le regizase şi în occident, pentru a le pune acum în scenă – pentru a treia oara, pe malul Dâmboviţei. (...)

Dar cum doamnei Rancea îi place oricine vine din "lumea mare de afară", a găsit prin intermediul unei modeste agenţii de impresariat, care aparţine fiicei fostei mezzosoprane Bruna Baglioni un dirijor italian – ilustrul necunoscut Marcello Mottadelli, care după conducerea muzicală a unicei premiere din stagiunea trecută de pe scena lirica din Craiova(!) a devenit "renumit" şi la noi. Deşi în România activează dirijori de marcă, precum Cristian Mandeal, Christian Badea, Gabriel Bebeşelea, Tiberiu Soare şi Vlad Conta – solicitaţi şi peste hotare, fonetica răsunătoare a numelui italianului a fost suficientă doamnei Director pentru a-i oferi acestuia poziţia de Consilier Muzical, ceea ce a avut ca urmare invitarea soliştilor oaspeţi din Italia, ba chiar şi a unui regizor, cu toţii aduşi prin agenţia lui Mottadelli.  (...)

Am aflat că i-a plătit tenorului Roberto Alagna 80.000€ pentru a cânta două arii la o aşa zisă "Gală de Operă", mai noua denumire a spectacolelor muzicale. La Staatsoper Wien onorariul maxim este 12.400€, iar la Scala, unde Alagna nici nu mai este angajat după eşecul din Aida – 15.000€. Nu ştiu cât i s-a plătit tenorului mexican Ramón Vargas – şi acesta aflat în toamna târzie a carierei sale, pentru Edgardo în "Lucia", însă trista prestaţie vocală s-a auzit.

Şi ca să nu se spună că fostul coreograf Kobborg a fost alungat pentru că nu vorbea româneşte, a fost angajat un italian pe nume Zanella, care acum zece ani fusese coreograful meu la Staatsoper şi care în ultimii ani ai mandatului meu a şi fost schimbat.

Iată cum astfel cei trei muschetari: Mottadelli, Zanella şi Şerban, sub egida binevoitoarei doamne Director Interimar Beatrice Rancea, conduc destinele fostei prestigioase instituţii ale primei scene lirice ale unei ţări în care cam toate s-au pierdut şi căreia cumva, doar cultura îi mai rămăsese.

Oare fostul Ministru al Culturii – Ionuţ Vulpescu, acum din nou înscăunat, ce părere are despre toate acestea, căci peştele ştim de unde se împute?!. spune Ioan Holender, pe dcnews.ro.

Andrei Şerban a răspuns lui Ioan Holender, pe acelaşi site, răspuns din care publicăm câteva fragmente.


”Domnule Holender,

Vă scriu în stare de şoc, după ce am citit ce aţi scris:

Mă întreb oare să fie acelaşi Holi pe care l-am considerat prieten şi colaborator de mulţi ani? (...)

Nu e cazul să mă justific, pentru că marea majoritate a spectatorilor, care ştiu ce au văzut, auzit şi simţit, nu ce se scrie de către denigratori, au ovaţionat cu pasiune reprezentaţiile.

Îmi pare rău că nu aţi fost acolo. Dacă e să vă luaţi după ce spun alţii, n-ar fi rău să consideraţi mai bine cuvintele cuiva  de statura lui Gabriel Liiceanu, care s-a extaziat după Lucia:

"Mulţumesc, dragă Andrei, pentru sărbătoarea de astă-seară! Excepţional.  îmi dai voie  să-ţi mulţumesc pentru formidabilul tău spectacol? Ai reuşit, cred, să ELIBEREZI muzica în toată splendoarea ei, tocmai creându-i acel paradoxal soclu. Mi-ai făcut o seară minunată. Am asistat la un triumf nemaiîntâlnit vreodată la Opera Română  şi mă bucuram să fac parte din el, aplaudând la nesfârşit şi ovaţionând laolaltă cu ceilalţi, cu sufletul cuprins de căldura bucuriei înalte. Bucuria superioară.

Cred că ai fost fericit. Oricum, mi-ai răspuns la întrebarea ce ne ţine vii: bucuria de a oferi bucurie.

Drum bun şi pe curând, la vară. Cu drag, Gabriel"

Cum bine spune Liiceanu, eu cred că bucuria de a oferi bucurie e cea care ne ţine vii, nu bucuria de a produce negativitate şi a împroşca otravă, cum fac, printre alţii, marele noastre dive naţionale, pe care se pare că le preţuiţi, după ce ani de zile le-aţi calomniat... Sincer, de la ele nu mă aşteptam la altceva, dar veninul servit de un Timişorean (şi încă din piaţa Lahovary) pe care îl credeam că are onoare, recunosc, m-a întristat şi chiar îndurerat. 

În ciuda acestei triste întâmplări,

închei cu nostalgie pentru Holi pe care îl ştiam,

Andrei Şerban”.  (Sursa www.dcnews.ro)

Citiţi şi

Zanella, care l-a înlocuit pe Kobborg la conducerea Corpului de Balet, îi răspunde lui Holender: „Lupul îşi schimbă părul dar năravul ba“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările