
Bacău: Au apărut florile de primăvară în Piața Centrală (FOTO)
Florarii au scos la vânzare începând de azi ghiocei, toporași și ciuboțica cucului.
Florarii au scos la vânzare începând de azi ghiocei, toporași și ciuboțica cucului.
Slătinenii au motiv de bucurie. În oraş se plantează în aceste zile, mii de panseluţe
După o săptămână cu temperaturi demne de Polul Nord, în sfârşit avem parte de zile mai blânde
Minitârgul de iarnă instalat dinainte de sărbători în Piața Primăriei este pe punctul de a-și închide porțile.
Cu toate că primăvara este încă departe, lucrătorii de la SC Pieţe Prest SA, firmă administrată de primăria Râmnicului, au ajuns cu lucrările de toaletare a copacilor în zona centrală.
Un ansamblu al Northwest Normal University din China va prezenta marţi, la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), un spectacol tradiţional de dans, cântec, muzică instrumentală, arte marţiale, acrobaţii şi operă. Chinezii au venit la Cluj la invitaţia Institutului Confucius de la UBB.
Cercetătorii de la Centrul de ecologie şi hidrologie din Lancaster, Marea Britanie, au descoperit că animalele şi plantele reacţionează ca şi cum ar fi primăvară până ca anotimpul să înceapă efectiv. Potrivit lor, procesul este mai accelerat pe an ce trece, notează publicaţia „The Guardian“.
Deşi temperaturile au scăzut, în florării e invazie de lalele, frezii sau zambile. Florile primăverii se vând totuşi cam scump, astfel că un fir de zambilă cu rădăcini costă 7 lei.
Din cauza scăderii presiunii, depresiunea islandeză se va extinde în nord-vestul şi nordul continentului, iar circulaţia predominant vestică va antrena aer oceanic. Totodată, presiunea va creşte în sud-vest şi se va menţine ridicată în bazinul Mării Mediterane şi în centrul şi sud-estul continentului.
Meteorologii anunță, în acest weekend, temperaturi care vor urca până la 10 grade Celsius la orele amiezii.
Temperaturi primăvăratice în această perioadă, în Arad. Cele mai mari temperaturi se vor atinge în vestul ţării, unde au fost anunţate maxime şi de 15 grade celsius. Temperaturile ridicate din această perioadă, de 10 grade, chiar 15 grade îi fac pe unii arădeni să se îngrijoreze, iar pe alţii să se bucure.
Dacă în zilele de Crăciun temperaturile ridicate i-au făcut pe buzoieni să se plimbe liniştiţi prin parcuri , ultimele zile ale anului 2010 aduc temperaturi scăzute şi slalom printre nămeţii de zăpadă.
Pentru zilele ce urmează, până de Crăciun, meteorologii constănţeni anunţă temperaturi pe care, în mod normal, le întâlnim în luna martie. Valorile se vor încadra între 6 şi 12 grade Celsius.
La această oră, temperatura aerului înregistrează 20 de grade Celsius, iar soarele arde cu putere. Parcurile deja s-au umplut de copii, care profită din plin de ultimele zile frumoase din această toamnă.
Constănţenii au profitat din plin de ultimele zile călduroase ale acestui an. Copii, părinţi şi bunici, cu toţii au ieşit la plimbare în aer liber pe faleză.
La noi, presiunea atmosferică se menţine la valori mai mici decât mediile multianuale, circulaţia va fi în continuare vestică şi sudică, iar masa de aer rămâne caldă.
Echipa a doua a Universităţii Craiova a pierdut lamentabil în această seară, pe terenul „Petre Deselnicu“, meciul cu FCM Târgovişte, scor 0-6.
Echipa a doua a Universităţii Craiova va întâlni în această după-amiază, de la ora 18.00, pe terenul „Petre Deselnicu“, liderul Ligii a III-a, Seria a IV-a, FCM Târgovişte.
Echipa a doua a Universităţii Craiova a pierdut aseară meciul susţinut pe teren propriu în faţa Minerului Mătăsari, scor 0-1.
Salonul Internaţional de la Geneva este cea mai mare expoziţie anuală din lume dedicată invenţiilor. În fiecare primăvară, aici se adună cele mai creative minţi ale planetei.
Vestul continentului se menţine tot în câmp de presiune atmosferică ridicată dinspre nord. Şi în Câmpia Rusă întâlnim presiune ridicată, dar dinspre sud.
Echipa a doua a Ştiinţei a întâlnit, în această după-amiază, în deplasare, formaţia Minerul Motru. Tinerii alb-albaştri au cedat cu scorul de 3-0.
Pe lângă varianta sa uscată, mai există usturoiul de primăvară, care nu doar protejează de boli, dar ajută şi la detoxifierea organismului.
Echipa a doua a Ştiinţei va întâlni, în această după-amiază, de la ora 17.00, în deplasare, formaţia Minerul Motru. Pentru Prima dată sezonul actual, Primăvara are două victorii consecutive şi vrea să obţină încă unul.
Primăria Municipiului Brăila îi invită pe concitadini astăzi, începând cu ora 16.30, la Casa de Cultură, pentru a-i asculta pe componenţii ansamblului artistic „Valurile Dunării".
Odată cu venirea primăverii, peste 70 de agenţi economici din 17 judeţe ale ţării au venit în Bacău pentru a-şi prezenta marfa, în cadrul unei noi ediţii de primăvară a Târgului de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte.
Echipa a doua a Ştiinţei va evolua în această după-amiază, de la ora 17.00, în compania unei formaţii incomode a Ligii a III-a, Seria a IV-a, Ralbex Turcineşti.
Greu, dar foarte greu primăvara se instalează şi pe meleagurile arădene. Mai săraci parcă, după o iarnă în care facturile au abuzat din plin de bugetul arădenilor, primele semne ale primăverii au scos la înaintare tablele de şah ale pensionarilor.
Joi, 15 aprilie expiră termenul impus de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Schimbarea alimentaţiei acutizează simptomele gastritei şi ulcerului gastric. Odată cu venirea primăverii, afecţiunile stomacului recidivează. Acest lucru este pus adesea pe seama consumului mai ridicat de crudităţi, care cresc aciditatea gastrică.