Zoaie, votcă şi licurici

Campania electorală care a început este dovada de netăgăduit a faptului că românii au fost luaţi de fraieri.

Mizeriile servite ani la rând unui electorat năucit de viteza degradării lucrurilor în societate au fost strânse, pare-se, la un loc, şi vârâte pe gâtul tăbăcit al naţiunii. E inutil să le mai pretindem politicienilor programe economice cât de cât coerente, având în vedere nivelul de educaţie al majorităţii acestora, însă o minimă decenţă, un dram măcar, ar trebui să li se ceară.

Oricum, prin circul mediatic pe care-l fac în această perioadă, compromiţând instituţii ale statului, rezultatul alegerilor nu va fi influenţat spectaculos. Ca măsură de supravieţuire psihică, mulţi au închis încă din vară televizoarele şi refuză orice contact vizual cu România politicii de cartier. Au rămas „branşaţi" doar vânătorii de oportunităţi, remuneraţi după prestaţie şi aceia care se încăpăţânează să lupte cu morile de vânt, expunându-se zoaielor aruncate de ambele tabere beligerante.

Dar oamenii pentru care viaţa nu înseamnă „acum" s-au retras în proiecte individuale. Ei intuiesc că 2013 şi anii ce vor urma au fost sacrificaţi pentru comunitatea în care s-au născut. Practic, s-a dat startul întrecerii „scapă cine poate", faza naţională. Nimeni nu mai aşteaptă minuni, chiar dacă ele sunt promise cu patos, la diverse lansări de candidaţi, jenante din punct de vedere al desfăşurării lor.

Chiar şi oamenii simpli sau slab instruiţi, al căror număr este în creştere alarmantă, ştiu că sunt minţiţi. Ei iau punga cu carne de pui, zahăr, şepci şi brichete dintr-un soi de convingere interioară că, şi dacă n-ar lua, tot n-ar apuca să trăiască bine. Greşesc amarnic, dar cine i-ar mai putea convinge de asta?

Răul a fost făcut încă din anii '90, atunci când seminţele imposturii şi ale hoţiei instituţionalizate au încolţit sub bălegarul nomenclaturii comuniste. Cei mai mulţi dintre noi nu vedeau atunci dimensiunea răului şi nici nu bănuiau că unii „căţeluşi de casă" vor ajunge lupi, paznici la stână. Aşa cum, nici azi, cei mai mulţi dintre noi nu bănuiesc că vor plăti din propriile buzunare pentru achitarea facturilor externe, tăiate în contul lor de „băieţii veseli" care lansează candidaţi la deputăţie.

Dar dacă ar înceta pentru o clipă vacarmul din bătătură, am desluşi ce ne strigă „vecinii", peste gard, inclusiv ambasadorul Moscovei la Bucureşti. De pildă că problema scutului antirachetă de la Deveselu este „o discuţie între Rusia şi Statele Unite". O asemenea jignire ne arată unde am ajuns, după ani de mâncătorii şi gheşefturi pe bani publici - fix lângă hartă, periculos de aproape de carioca groasă a băutorului de votcă, mereu atent la semnalele luminoase ale licuricilor. La noi în curte răsună maneaua, iar pe uliţă suntem subiect de băşcălie.

George Rădulescu este comentator-publicist