Zece săptămâni până la alegeri. Analiza frontului electoral

Cu doar zece săptămâni până la votul din primul tur, echipa Smart Politics, un blog de comunicare şi analiză politică, vă propune o decriptare la zi a campaniei electorale.

Această matrice de analiză a frontului electoral o vom prezenta în fiecare săptămână cititorilor blogurilor Adevărul, în încercarea de a oferi o evaluare sistematică şi periodică, pentru ca, atunci când vom trage cu toţii linie pe 2 şi 16 noiembrie, să ştim cum şi mai ales ce a stat în spatele rezultatului electoral.

Peisajul politic – perspectiva

Săptămâna se încheie cu scandalul politic major al OUG privind migraţia aleşilor locali. Deşi la începutul săptămânii subiectul major politic era reducerea CAS şi şedinţa extraordinară din Senat pentru aprobarea acestei măsuri, OUG a reuşit să mobilizeze toate energiile politice relevante şi a acoperit complet spaţiul de dezbatere publică, suprasimplificând orice demers politic şi de comunicare. Actorii se împart fie în tabăra pro, cu precădere membrii coaliţiei de guvernare (deşi merită remarcat semnalul UDMR, care a declarat că va vota în Parlament împotriva Ordonanţei) sau în tabăra contra, cu precădere membri ai opoziţiei, dar şi actori din mass-media şi din societatea civilă.

Doar momentul învestirii lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru al Bugetului a reuşit să tulbure, doar temporar, e drept, dezbaterea despre Ordonanţă. Şi în acest caz însă polarizarea s-a făcut pe axa pro-contra Traian Băsescu, atât prin poziţionarea premierului Ponta, care prin comunicare a reutilizat şi speculat acest clivaj, cât şi prin cheia pe care mass-media au oferit-o evenimentului, insistând pe disensiunile dintre cei doi politicieni.

Din punct de vedere politic, cuvântul-cheie al săptămânii care a trecut este polarizare. De pe urma acestei polarizări beneficiază toţi actorii politici majori, care au capacitatea să intervină relevant în joc, pe când actorii mai mici, lipsiţi de putere şi de resurse, îşi trădează limitele. O veste proastă pentru Monica Macovei, dintre cele multe care vor veni probabil în perioada următoare.

În acest context, evenimente importante precum începutul sesiunii parlamentare ordinare de pe 1 septembrie, agenda Guvernului pentru această sesiune, precum şi discuţia despre nominalizarea UDMR pentru funcţia de ministru al Culturii au fost practic ignorate.

Actorii individuali şi comunicarea – mizele şi raţionamentele

Săptămâna a aparţinut, iarăşi, celor doi actori politici majori, preşedintele Băsescu şi premierul Ponta, care au reuşit să-şi folosească funcţia pentru a ocupa spaţiul de comunicare şi pentru a influenţa agenda publică.

O menţiune specială merită viceprim-ministrul Liviu Dragnea, care, prin propunerea subiectului OUG privind migraţia, a reuşit să aibă parte de o vizibilitate majoră. Dacă în cazul lui Liviu Dragnea se poate imagina un raţionament clar pentru acţiunea sa (poziţionarea de partea aleşilor locali ai PSD care îi permite un suport important în cazul în care ar candida pentru funcţia de preşedinte al PSD anul viitor), pentru Ponta şi Băsescu mizele sunt esenţial electorale.

Victor Ponta foloseşte pe deplin clivajul pro - contra Traian Băsescu pentru a-şi energiza campania electorală şi pentru a fi consecvent cu narativul pe care îl propune, de a fi un alt tip de preşedinte decât Traian Băsescu. Victor Ponta nu a demonstrat un apetit major nici în ceea ce priveşte poziţionarea şi comunicarea pe OUG privind primarii, preferând să se ocupe de temele „prezidenţiale” (vizitele externe, în Moldova şi Turcia (urmează China), relaţia cu vecinii, gazoductul Iaşi -Ungheni, discuţia despre economie, CAS, locuri de muncă) în cadrul intervenţiilor sale. Practic, Victor Ponta se comportă ca un câştigător evident al alegerilor prezidenţiale, neintrând în logica clasică de campanie (atacuri şi răspunsuri) şi urmând un narativ al acţiunii instituţionale. Poziţionarea este cea de preşedinte pe care îl va avea România, în opoziţie evidentă cu modelul prezidenţial propus de Traian Băsescu.

De cealaltă parte, Traian Băsescu se foloseşte de resorturile generate de funcţie pentru a fi prezent public şi pentru a susţine o imagine a relevanţei politice, crucială pentru un preşedinte la final de mandat. În comunicarea sa, Traian Băsescu se referă la temele şi instituţiile constituţionale, aleşii locali, decretele de numire a miniştrilor, temele de securitate naţională, criza din Ucraina. Schematizând, mesajul preşedintelui este: Încă nu am plecat de la Cotroceni, încă am un cuvânt important de spus; degeaba îşi fac unii calcule dacă nu ţin cont de mine; încă pot să încurc suficiente calcule politice.

Această poziţionare a preşedintelui are un efect de mobilizare în rândul susţinătorilor săi, însă activează şi narativul anti-Traian Băsescu al lui Victor Ponta. Până la urmă, bătălia, dacă se va menţine această linie, se va duce, previzibil, între care narativ are o tracţiune mai mare la public: cel anti - Ponta sau cel anti -Băsescu.

Klaus Iohannis, candidatul ACL, nu a reuşit să fie decât sporadic prezent în această săptămână, comunicarea sa fiind subsumată comunicării ACL pe tema OUG. Deşi prezent la mitingul ACL din faţa Guvernului, Iohannis a fost chiar mai puţin vizibil decât Vasile Blaga. Acest lucru este însă normal, având în vedere că Vasile Blaga este mai puternic şi mai credibil din perspectiva unui act real de opoziţie, instituţională, faţă de Putere. Această diferenţă de percepţie faţă de Vasile Blaga se bazează pe două argumente: Vasile Blaga este un cunoscător al jocului politic la scară mare şi este deci credibil în încercarea de a reuşi jocuri de putere contra Guvernului; în al doilea rând, pentru că abilităţile şi capacităţile politice ale lui Vasile Blaga sunt dovedite public, pe când ale lui Klaus Iohannis sunt doar prezumate. De asemenea, campania lui Iohannis nu a reuşit să impună o temă integratoare în spaţiul public, ceea ce poate să dezarmeze susţinătorii săi şi ai ACL în cazul în care această situaţie va continua şi în următoarele săptămâni.

Provocarea pentru Klaus Iohannis este să reuşească să convingă că este capabil să se ridice peste condiţia actuală şi să devină un actor care să poată să folosească maşinăria ACL pentru a deveni la fel de relevant precum Ponta sau Băsescu. Este singura manieră prin care poate spera la succesul opţiunii sale strategice: aceea de a fi nu pro, nu contra, ci dincolo de Traian Băsescu. Legitimizarea acestei perspective ar permite transformarea ulterioară a campaniei într-una anti - pro PSD/Victor Ponta.

Elena Udrea a fost mult mai puţin vizibilă decât de obicei, reuşind doar pe final de săptămână să câştige teren prin anunţul lui Cristian Diaconescu de a renunţa la candidatura independentă în favoarea ei. Udrea nu a reuşit să se impună ca o contrapondere şi pentru că PMP este un partid mult mai mic şi chiar mai puţin dinamic decât ACL. Suplimentar, partidul prezidenţial are o problemă în a fi credibil pe tema migraţiei primarilor, ţinând cont de cum s-a format şi de speculaţiile că ar putea fi unul dintre beneficiarii OUG. De observat că, atunci când Elena Udrea nu este în Bucureşti, în emisiuni TV sau în conferinţe de presă, tracţiune mediatică a campaniei PMP tinde către zero.

Monica Macovei are în acest moment de dat bătălia cu irelevanţa mediatică. Activitatea online din zona campaniei sale nu poate compensa blocajul în zona televiziunilor de ştiri de care se "bucură". Aceasta este marea provocare pentru Macovei, dincolo de nevoia de a încerca şi alte registre ale mesajului politic şi ale livrării acestuia.

Cine a pierdut şi cine a câştigat săptămâna. Impact strategic

Toată lumea se întreabă dacă Ponta pierde sau câştigă în urma adoptării OUG. Se pun în balanţă reacţiile din zona opoziţiei, a societăţii civile organizate, a formatorilor de opinie şi a Ambasadei SUA în raport cu eventualele beneficii la nivel de birocraţie electorală, de mobilizare a primarilor şi a aleşilor locali.

Câteva lucruri sunt totuşi uşor de observat: după mult timp, puterea este în defensivă comunicaţională şi opoziţia primeşte o gură de aer proaspăt (dacă Iohannis continuă totuşi să se prezinte drept politruc sau să construiască opoziţii aiuritoare între case şi copii, câştigul dispare). Ponta riscă să-şi consolideze intenţia de vot la peste 40% în turul I, dar să-şi reducă amplitudinea electorală în turul al II-lea.

Opoziţia deja a început să vorbească despre un PSD care vrea puterea totală şi care aduce aminte de 2004. Narativul construit atât de abil de premier după ruperea USL, cel al uriaşului dispus să împartă, este în pericol.

Raţional vorbind, din perspectiva alegerilor prezidenţiale, mişcarea ultimei săptămâni are sens doar dacă reuşeşte să-l aducă pe Călin Popescu - Tăriceanu în turul al doilea sau, cel puţin, la un scor electoral de două cifre.

Perspective pentru săptămâna care urmează

Bătălia săptămânii viitoare este despre controlul agendei la intrarea în linia dreaptă pentru prezidenţiale. Dacă Preşedintele Băsescu va începe să fie tot mai activ (silit şi  de nevoia de a impulsiona campania PMP), atunci Victor Ponta se întoarce în povestea care îi este atât de dragă şi de confortabilă. Nu trebuie uitat că subiectul CAS revine pe agenda Parlamentului.

Este de aşteptat, cel puţin pentru primii doi actori (Ponta şi Iohannis), la o apetenţă din ce mai mică pentru risc şi la o "omorâre" a campaniei până în turul al doilea. Să vedem dacă şi reuşesc, pentru că, ne spun clasicii, jocul greşeala aşteaptă.

Din motive de legislaţie electorală, următoarele două săptămâni sunt ultimele în care ne mai putem aştepta la candidaturi surpriză, în zona de dreapta sau de stânga. În lipsa acestora, vom avea aceeaşi dispută între susţinătorii status quo-ului şi cei ai unui gambling for resurrection.

Text semnat de Costin Ciobanu (stânga) şi Alexandru Macoveiciuc.

Costin Ciobanu este consultant politic, cu o experienţă de peste şase ani în campanii electorale (prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale) şi în gestiunea de imagine pentru politicieni sau organizaţii politice.

Alexandru Macoveiciuc este consultant politic cu o experienţă de 5 ani în campanii electorale.