UNITER a câştigat în 2013. UNITER a fost mai bun decât noi

0
0
Gala UNITER 2013 s-a desfăşurat în cea mai frumoasă sală din România, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi
Gala UNITER 2013 s-a desfăşurat în cea mai frumoasă sală din România, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi

UNITER m-a surprins anul acesta. Felicit al doilea juriu, alcătuit din Adi Cărăuleanu, Florica Ichim, Sanda Manu, Ludmila Patlanjoglu, Viorica Petrovici, pentru că a acordat Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal lui George Costin, pentru rolul din "Familia Tót" - după ce regizorul spectacolului, Victor Ioan Frunză, a criticat extrem de dur instituţia UNITER, într-un interviu pentru "Adevărul".

Regizorul Victor Ioan Frunză a atras atenţia în interviu că spectacolul "Familia Tót" este din 2011, că „Galele UNITER se transformă în evenimente de opinie personală şi de autopromovare“ şi că "membrii juriilor UNITER sunt comisari care tribalizează teatrul".  

Victor Ioan Frunză, în vârstă de 56 de ani, renumit pentru spectacolele de referinţă „Satyricon“, „Regele moare“, „Hamlet“ sau „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi“, sublinia că "ne confruntăm din nou cu situaţia în care comisarii UNITER se poziţionează asimetric, neechilibrat, faţă de spectacole, adică de obiectul artistic. Par a suferi de  sindromul Asperger şi de Cezaromanie".

Iată însă că membrii celui de-al doilea juriu nu s-au dovedit ranchiunoşi, nici răzbunători ...

Dincolo de afirmaţiile usturătoare ale regizorului, juriul a acordat premiul unui actor care l-a meritat cu adevărat, lui George Costin, pentru rolul său din "Familia Tót".

Actorul nu a fost prezent la Gală...Păcat.

În rest, sunt dezamagită că nu a câştigat Tania Popa premiul UNITER  Cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul excepţional din "Fata din curcubeu".

Îl merita cu adevărat, aşa cum merita şi Radu Afrim să fie distins cu premiul Cel mai bun regizor pentru  spectacolul "Năpasta" de la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite