Ultimul Higgins. Rămas bun, Ion Caramitru!

0
0
Ion Caramitru, în profesorul Higgins, în spectacolul "My Fair Lady"  FOTO: Teatrul Naţional de Operetă şi Musical  "Ion Dacian"
Ion Caramitru, în profesorul Higgins, în spectacolul "My Fair Lady"  FOTO: Teatrul Naţional de Operetă şi Musical  "Ion Dacian"

Ultima dată l-am văzut pe Ion Caramitru cântând. Era pe 10 iulie, când l-a jucat pe profesorul Higgins, în montarea "My Fair Lady" de la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", spectacol pe care îl semna în calitate de regizor.

Montarea lui Ion Caramitru era în linii clasice, inclunzând momente de modernitate şi aducere a personajelor într-o perioadă mai apropiată zilelor noastre. „​Am muncit cu drag şi abnegaţie alături de scenografă, dirijori, coregraf, orchestră, balet, cor, maestru de lumini, ca să nu mai vorbesc de solişti, pentru a ne apropria, pe cat posibil, de tot ce este omenesc în această capodoperă”, spunea el.

"Veniţi la teatru când va trece totul, când ne vom însănătoşi cu toţii, (...) să urmăriţi spectacolul ca şi cum ar fi al vostru, să-l păstraţi cu sfinţenie în caietul de amintiri...", sublinia Caramitru.

În "My Fair Lady", răspunsurile sarcastice ale profesorului bogat, care credea că totul i se cuvine, erau interpretate de Higgins, cu o expresivitate aparte, cu registre şi ambitusuri vocale diferite, care treceau de la joacă şi bucurie la ură, furie, resemnare şi, în final, la dragoste recunoscută şi asumată.

Dacă Pygmalion în antichitate se îndrăgostea de statuia lui perfectă, Caramitru în Higgins îşi juca cu totul contrariat dragostea lui neaşteptată pentru Eliza Doolittle (Rodica Şefan, în acea distribuţie). Fără să-şi dea seama, profesorul căzuse în plasa elevei - florărese, iar Caramitru îşi juca oarecum cu o anumită ciudă, dublată de candoare, noua ipostază, etalându-şi  îndrăgostirea cu multă autoironie, prin replici acide şi sfichiuitoare.

​În fapt, în „My Fair Lady”, cei doi protagonişti se apropiau şi se respingeau, se urau şi se admirau, se excludeau şi se apropiau într-un permanent du-te vino. Muzica însoţea, cu farmecul ei tutelar, această fugă a lui Higgins de el însuşi, care până la urmă a fost nevoit să-şi asume sentimentele, deşi s-a luptat aprig împotriva acestei "căderi" libere. Caramitru a întruchipat cameleonic toate aceste stări contradictorii, schimbând cu fineţe registrele interpretării.

Am aplaudat aplombul lui Ion Caramitru. A tras după el, în acel spectacol, toată distribuţia. Pur şi simplu, într-un Higgins cântând, a strălucit şi a epatat pe scenă.

Dacă nu agream foarte mult  calitatea lui de regizor, actorul Ion Caramitru - unul dintre cei mai buni Hamleţi jucaţi vreodată -,  întotdeauna m-a fascinat.

Nu am avut cum să nu recunosc că a întruchipat atunci unul dintre cei mai buni Higgins pe care i-am văzut vreodată. Nu am avut cum să nu-l aplaud, cu reală admiraţie, la final.

Nu am crezut că era ultima dată când aveam să-l văd.

Am plecat de la  spectacol, luând cu mine imaginea lui Caramitru în Higgins. A rămas una dintre cele mai preţioase amintiri. 

Aplauze My fair lady
Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite