„Unde e, dragă, MINA asta?” Festivalul Enescu, generos
0„Am venit pentru Anotimpurile lui Piazzolla”, spune zâmbind partenera mea de concert, de „Bach in the Jungle”, la MINA, Muzeul de artă imersivă din Pipera.
„O să aveți de așteptat”, intervine glumeț domnul de lângă, care ne observă forfota: căutăm locurile cele mai potrivite în semiîntunericul colorat al acestei săli multimedia care a intrat în programul Festivalului cu scopul verbalizat de a atrage și alte categorii de public spre Enescu. De a democratiza, dacă vreţi, accesul la Festival, renunţând la păguboasa idee „e doar pentru unii”.
Și, da, avem de așteptat – Piazzolla e plasat la finalul programului – dar ce așteptare încântătoare, cu Bach, Sonata nr. 4 în do minor, în aranjament pentru bandoneon şi vioară, cu Villa-Lobos, Bachianas Brasileiras nr. 5, sonata Chiquitana nr. 4, şi din nou cu Bach, Ciaccona din Partita nr. 2 în re minor pentru vioară solo, pe care violonista Leticia Moreno o cântă netulburată, transfigurată, aproape ca o statuie din alte timpuri, într-o mare de verde, de mov, de roșu și de sute de mii de licurici care se înalță în zbor în pădure, printre trunchiurile groase.
Spectacolul se cheamă chiar așa, „Bach in the Jungle”, cu Bach în prim-plan și cu proiecții sugestive pe pereții-ecrane uriașe ai muzeului. Dar Bach e în prim-plan doar până când intră în scenă Astor Piazzolla, cu ale sale Anotimpuri la Buenos Aires care-ți merg la inimă, se așază în jurul ei, fac cercuri, rotocoale, se învârtesc, o amețesc, o cuceresc.
Ferice de noi, cei aflați în seara de 4 septembrie la MINA (şi pe 5 septembrie la fel, sunt sigură), căci patru muzicieni de mare calibru ne-au ținut inima în palme cântând Anotimpurile lui Piazzolla și apoi din nou Piazzolla, Oblivion, la bis.
(...iertată să ne fie nesăbuinţa, dar, pentru unii dintre cei aflaţi în sală, Bach a fost un fel de first act, de artist care deschide, înainte să urce pe scenă invitatul principal.)
Și Anotimpurile la Buenos Aires ale lui Astor Piazzolla și-au găsit casă potrivită la MINA, cu semiîntunericul, proiecțiile inspirate, fețele pe jumătate luminate, atmosfera cu totul – ca într-un bar din Buenos Aires, unde se bea, se dansează, se suferă și se trăiește.
Și Anotimpurile au fost vii, vibrante, un amestec de iubire și de suferință, grație lor, cei patru artiști invitați care au făcut posibile seara și starea de vrajă: la bandoneon, cu ale sale sonorități melancolice, tânguietoare, vibrante, artistul născut în Peru, trăind în Spania, câştigător la 22 de ani al Concursului Internaţional Astor Piazzolla în 2005, aclamat pe plan internaţional, Claudio Constantini, pianist, bandoneonist, compozitor.
La vioară, ca o regină, Leticia Moreno, copil minune al viorii, născută în Spania, şcolită la Madrid, la Köln, la Saarbrücken, la Londra, câştigătoare de premii numeroase, cântând în cele mai mari săli de concerte din lume, bucuroasă să se întoarcă la Bucureşti; a mai fost aici şi în 2021.
La pian, Matan Porat, născut la Tel Aviv, pianist, compozitor, concertând în săli prestigioase, elogiat pentru „sunetul său magnific și profunzimea expresiei” (New York Times), alcătuind în recitaluri programe inedite, din lucrări clasice şi compoziţii moderne.
La contrabas, Uxía Martínez Botana, născută în Spania, recunoscută pentru „profunzimea interpretării și măiestria tehnică” şi considerată astăzi una dintre cele mai bune contrabasiste din lume, invitată frecvent să participe la festivaluri importante din lumea largă, Festivalul Enescu între ele.
Ascultându-i, se poate să fi murmurat, dansat, imaginat o milonga în întunericul colorat, cu tot cu cabeceo, șoapte, fior nedeslușit și bucurie.
Ce seară minunată a fost aceasta – și ce bine că drumul către MINA a fost deschis.
La Pipera, urcând de la metrou, mulți se vor fi uitat dezorientați: unde-o mai fi și MINA asta? Sau, cum spunea deunăzi, o parteneră de concert octogenară: „Dragă, eu nu viu la capătul Bucureștiului, n-am fost niciodată în Pipera asta. Stau aici, la Operă, la Sala Palatului, la Ateneu...”
Ei, cine va fi trecut peste obstacolul acesta al necunoscutului – și mulți și multe au făcut-o, vă garantez, venind în haine elegante, de concert – au petrecut o seară de emoție și de poveste cu Bach, cu tango și cu Piazzolla în Pipera.
În fond, limitele psihologice, geografice sunt făcute să fie încălcate – iar prietena iubitoare de Piazzolla a prefațat astfel, în chip atât de inspirat, un weekend-maraton de tango la mare, la Olimp.
...în vreme ce subsemnata a căutat febril, nocturn cât costă un bandoneon, ce încântare pentru simţuri! Şi-apoi: unde mai cântă Claudio Constantini şi-al său bandoneon? Răspuns rapid: în Polonia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Spania, în ianuarie anul viitor.
Se încarcă comentariile...
