Un semnal excepţional: în numele creştinătăţii ortodoxe, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului salută alegerea lui Joe Biden

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu
Joe Biden şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu

Scrisoarea pe care Patriarhul Ecumenic Bartolomeu o adresează lui Joe Biden, Preşedintele-ales al SUA, poate fi interpretată doar ca o mişcare clasică înscrisă în lunga istorie a diplomaţiei bisericilor.

Nu este aşa deoarece, după ce veţi citi textul misivei, veţi vedea că este cu mult mai mult şi că, pe fond, se armonizează cu marile mişcări concepute pentru a încerca reapropierea marilor sisteme critice din lumea occidentală (şi nu numai), profund dezechilibrate, slăbite şi antagonizate în perioada Parantezei Trump. În acelaşi timp, din punctul meu de vedere, scrisoarea (reproducem cele două originale trimise la Washington, cel scris de mână în greacă şi cel tradus în engleză) conţine şi un mesaj foarte clar prin care se transmite audienţei politice americane că şi Bisericile ortodoxe sunt interesate la modul real să sprijine direct câteva dintre direcţiile acestei schimbări, contribuind, aşa cum s-a sugerat în numeroase rânduri, la coagularea unui curent pozitiv la nivelul opiniei publice.

Scrisoare Bartolomeu


Click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluţie mare

Scrisoare Scrisoare

Bucuria şi entuziasmul provocate de victoria dumneavoastră electorală sunt mai degrabă nişte sentimente personale... Dar, dincolo de Patriarhatul nostru, sunt milioane de americani precum şi cetăţenii din întreaga lume liberă, cei cărora le oferiţi acum speranţă (aş putea spune cu convingere acest lucru) pentru viitor mai bun, unul în care să învingă valorile eterne şin idealurile omenirii civilizate” – spune Patriarhul Ecumenic. Din acest punct, urmează consemnarea foarte concisă a celor două deschideri înspre care să se păşească în viitorul imediat în contextul unei foarte intense şi rapide opere de reorganizare a spaţiului, relaţiilor şi ofertelor existente pe piaţa internaţională.

Lupta împotriva schimbărilor climatice a fost desemnată ca domeniul exemplar care să semnifice lumii că lucrurile s-au schimbat nu numai la nivel de discurs, ci şi că se iau măsuri cât mai rapide pentru a anihila o parte dintre efectele produse de dezastruoasa politică impusă de Trump este cea pe care Trump însuşi, din prima secundă a preşedinţiei sale, a transformat-o în ţintă predilectă. Pe toată durata preşedinţiei sale, Trump a atacat constant toate componentele politicilor naţionale americane în domeniu, a desfiinţat structuri federale în domeniu, a ridiculizat munca specialiştilor de renume mondial şi a boicotat activitatea organismelor internaţionale, imediat după ce a ordonat retragerea unilaterală a SUA din Acordul de la Paris. De aici şi dorinţa de a se organiza cât mai rapid (12 septembrie) prima mare reuniune internaţională pe problemele climatului, un forum ce se va desfăşura la invitaţia premierului britanic Boris Johnson, care şi-a descoperit acum valenţele bine ascunse de ecologist.

Context în care ar fi foarte important ca printre vocile care vor susţine adoptarea cât mai rapidă a standardelor decise la Paris şi vor acorda acţiunea internaţională cu eventuale măsuri decise pe plan intern în SUA, să se audă şi vocea bisericilor ortodoxe, influente sau chiar deosebit de influente la nivelul unor ţări unde devenise foarte la modă să confunzi simpatia pentru SUA cu sprijinirea necondiţionată a proiectelor economice acuzate de a aduce daune însemnat mediului înconjurător.  Acesta este contextul foarte special în care Patriarhul Ecumenic reaminteşte implicarea sa mai veche în problematica protecţiei mediului înconjurător şi a găsirii de soluţii eficiente pentru a răspunde provocărilor climatice. Şi, foarte direct, îşi exprimă bucuria şi entuziasmul pentru iniţiativa pe care Preşedintele-ales Biden vrea s-o ia în domeniu.

Mai există o deschidere foarte interesantă. În opinia mea, este un început de susţinere pentru noua abordatre anunţată de Biden în privinţa Orientului Apropiat în general, una care să ia în calcul şi nivelul în care o ţară sau alta din zonă respectă cu adevărat criteriul libertăţii de expresie şi în domeniul religios, protejând eficient minorităţile religioase:

Celor care se uită la Dumneavoastră însetaţi de libertate religioasă, cei ale căror drepturi sunt încălcate şi cer de libertate şi dreptate. Şi sunt atât de mulţi! Printre ei se numără şi comunităţile istorice din Orientul Apropiat care aspiră la o convieţuire paşnică. Domnule Preşedinte, Domnul să fie cu dumneavoastră!”.

23 noiembrie 2014, Istanbul FOTO EPA-EFE

Biden si Bartolomeu FOTO EPA-EFE

Este un semnal care se poate opri aici, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut. Dar se poate să fie şi o deschidere care să fie luată în seamă în momentul în care, în perioada Biden, organizatorii marilor jocuri politice care vor urma îşi vor dori un cât mai larg sprijin pe cele două direcţii care vor deveni prioritare, cea înspre Europa şi spaţiul său extind dominat acum de Rusia şi cea înspre Asia. Un mesaj al Bisericii ar putea exista la modul general dar, în acest caz, valoarea sa nu va depăşi nivelul declarativ. Este posibil, am auzit din surse de înalt nivel din echipa de tranziţie a lui Biden, că există speranţa ca, câteva foarte mari subiecte de actualitate să poată exista un mesaj de susţinere reciprocă pentru o poziţie negociată la nivelul spaţiului occidental, lupta împotriva terorismului şi îndoctrinării de tip jihadist sau, cum am văzut, lupta împotriva schimbărilor climatice.

Este un semnal că există intenţia certă de a integra Bisericile ortodoxe – în numele cărora se exprimă Patriarhul Ecumenic – în ceea ce a început deja în profunzime, adică scrierea uuni nou capitol în sensul dezvoltării comunităţilor umane, încheind epoca de ură, intoleranţă şi distorsiuni ale tuturor spaţiilor strategice. Concert însă, ce va însemna asta pentru ţările ortodoxe din spaţiul nostru? Vom vedea după ce se va anunţa lista diverşilor invitaţi la şirul de mari evenimente care, în perioada imediat următoare, vor remodela echilibru relaţiilor internaţionale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite